Tudose, despre ordonanţa privind blocarea angajărilor în sistemul bugetar: Nu dăm pe nimeni afară. Va fi un inventar al celor care lucrează la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, la începutul şedinţei Executivului, că ordonanţa referitoare la blocările de angajări în sistemul bugetar are în vedere un inventar „foarte clar al celor care lucrează la stat'“.

„Nu dăm pe nimeni afară. Se blochează angajările. (...) Încercăm să eficientizăm actul administrativ. A devenit aparatul birocratic din ce în ce mai mare, (...) purtători de ştampilă, de semnătură, de program de uşă, etc. (...) Va fi un inventar foarte clar al celor care lucrează la stat. Ar trebui să lucreze la stat şi pentru stat'', a spus premierul Tudose.

Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere un proiect de Ordonanţă prin care se suspendă până la 31 decembrie 2017 ocuparea prin concurs a posturilor vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale, cu excepţia unor categorii de personal, şi prin care se cere efectuarea unui audit de management în cadrul acestor instituţii. 

Proiectul de Ordonanţă face referire la Guvern, ministere, alte organe centrale de specialitate din subordinea Guvernului şi a ministerelor, inclusiv la serviciil publice deconcentrate ale acestora, la autorităţile administrative autonome şi la instituţiile prefectului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare