Tribunalul Bucureşti a decis înregistrarea în Registrul partidelor a fuziunii dintre USB şi USR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, înscrierea în Registrul partidelor a fuziunii prin absorbţie a Uniunii Salvaţi Bucureştiul în Uniunea Salvaţi România, hotărârea nefiind definitivă.

Instanţa a admis cererea USB şi USR de fuziune prin absorbţie şi a dispus înscrierea în registrul partidelor politice a modificărilor aduse statutului şi componenţei organelor de condducere. Judecătorul a respins ca neîntemeiate cererile de intervenţie formulate de PSD şi Nicoleta Petruţ.

Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile de la comunicarea hotărârii. USR şi USB au solicitat în 29 septembrie Tribunalului Bucureşti să înregistreze fuziunea prin absorbţie.

Din cauza neînregistrării în registrul partidelor politice a fuziunii dintre USB şi USR, Biroul Electoral Central a respins, în 21 octombrie, semnul electoral al Uniunii Salvaţi România.

BEC a argumentat că sigla nu se deosebeşte de cea folosită de USB de la alegerile locale, aşa cum cere legea, în condiţiile în care fuziunea dintre USB şi USR nu a fost finalizată la momentul depunerii cererii.

În 22 octombrie, Uniunea Salvaţi România a contestat decizia BEC la Tribunalul Bucureşti, care a judecat miercuri dosarul şi urmează să pronunţe o soluţie. 

Uniunea Salvaţi Bucureştiul, Uniunea pentru Codlea şi nou-înfiinţata Uniunea Salvaţi România au avut, pe 21 august, un congres de fuziune, într-un eveniment organizat cu uşile închise, noua formaţiune numindu-se Uniunea Salvaţi România.

Înfiinţarea USR a fost anunţată în seara alegerilor locale din 5 iunie. Nicuşor Dan a spus că intenţionează să înscrie USR şi în cursa pentru alegerile parlamentare, unde şi-a propus un scor de cel puţin 10%. Liderul USB a adăugat că va deschide filiale USR în toate judeţele ţării şi în municipiile reşedinţă de judeţ, politica formaţiunii fiind de a fuziona cu alte partide locale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare