Traian Băsescu spune că e ilegal ca Guvernul să îi scoată de pe listele electorale pe românii din străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că nicio lege nu permite Guvernului să scoată de pe listele electorale pe românii cu domiciliul sau rezidenţa în străinătate, el arătând că la referendum de fapt ar fi trebuit incluşi pe listă şi 460.000 de români cu locuinţă în afara ţării.

CITEŞTE MAI MULT:

Băsescu: "Ar fi cea mai mare laşitate să demisionez. Ar fi finalizarea cu succes a loviturii de stat"

Băsescu face apel la responsabilitatea Guvernului: "Nu ştiu dacă România rezistă până pe 31 august"

"Dacă s-ar face corect cifra electorală pentru destituirea preşedintelui, ea îi include pe cei 18,3 milioane din listele permanente pentru alegerile locale plus cei 460.000 de cetăţeni români care au domiciliu în străinătate", a argumentat Băsescu, într-o declaraţie susţinută duminică la sediul său de campanie.

De asemenea, el a arătat că cifra de 18,3 de milioane de alegători folosită pentru lista electorală de la scrutinul de pe 29 iulie este aceeaşi de la alegerile locale din iunie, iar BEC a validat-o, însă în mod normal ar fi trebuit incluşi, potrivit Constituţiei, legii pentru alegerea preşedintelui şi a legii referendumului, şi cei 460.000 de cetăţeni români care au oficial, în baza datelor de la Evidenţa Populaţiei din România, domiciliul declarat în străinătate. Cvorumul când vine vorba de alegerea sau destituirea preşedintelui este format din toţi cetăţenii României, indiferent unde locuiesc (...) Guvernul este într-o oareşicare belea dacă citeşte legea preşedintelui şi legea referendumului", a afirmat, duminică, Băsescu.

Totodată, el s-a arătat convins că judecătorii CC nu vor putea modifica cifra electorală de 18,3 milioane confirmată la BEC.

"Guvernului îi recomand să nu mai încerce să mistifice legea pentru că la momentul adevărului sunt convins că judecătorii CC vor citi legea şi nu vor putea să modifice nici cifra electorală dată la BEC, iar Guvernul nu va putea nici să explice CC că pentru demiterea preşedintelui au scos din lista permanentă i-au scos pe cei care nu sunt în ţară. Nu există justificarea să reduci artificial legea. Guvernul s-a pus într-o situaţia penibilă faţă de toată lumea", a spus preşedintele suspendat.

"Analiştii TV vorbesc despre listele electorale inspiraţi de Vocea Rusiei"

Băsescu a mai spus că a observat că la posturile tv sunt analişti care intoxică populaţia vorbind despre referendumul din 29 iulie şi despre listele electorale din instrucţiunile primite prin radio de la Vocea Rusiei, nu raportându-se la legile româneşti.

"Observ că pe televiziuni am văzut foarte mulţi analişti, unii chiar profesori pe la SNSPA alţii pe unde au putut şi ei foarte mulţi jurnalişti care preiau insistent instrucţiunile pe care le primesc prin postul de radio Vocea Rusiei. Este lamentabil, dar în acelaşi timp educativ (...) Nu vreau să îmi imaginez unde va ajunge credibilitatea României pe pieţele financiare internaţionale şi pe piaţa internă dacă se va continua acest proces de intoxicare, care îmi pare rău, are foarte multe mesaje preluate de la Vocea Rusiei. Poate preluaţi mesaje din presa occidentală, sunt mai adevărate şi mai apropiate de noi. Sunt realmente îngrijorat de prelungirea acestei crize şi de modul cum se transmit mesaje mincinoase şi de incitare a populaţiei, de ţinerea populaţiei sub tensiune în condiţiile în care nimeni la televiziuni nu vrea să vorbească pe citirea legilor, ci prin instrucţiunile primite prin Vocea Rusiei", a susţinut Băsescu, într-o conferinţă de presă la sediul său de campanie.

El a ţinut să facă şi un apel la mass-media să informeze corect, bazându-se în aprecieri pe citirea legilor cu privire la alegerea şi destituirea preşedintelui.

Băsescu a ţinut să menţioneze că nu a făcut referire la guvernul de la Moscova în aprecierea sa.

De asemenea, el a ţinut să sublinieze că nu va pleca în vacanţă pe perioada până la pronunţarea Curţii Constituţionale pentru a putea să informeze corect populaţia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete