Traian Băsescu, despre Ioana Petrescu: „Nu am putut desprinde imaginea ei de cea a fiicelor mele“. EBa, campioană şi ea la „succesuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu a putut să desprindă imaginea Ioanei Petrescu de cea a fiicelor sale, iar atitudinea sa a fost de „tată către copil“, nu una „didactică“.

„Mi s-a reproşat atitudinea faţă de doamna ministru Ioana Petrescu. Vă rog să mă credeţi că niciodată nu am putut să desprind imaginea ei, nici la Cotroceni, nici după, de imaginea fiicelor mele. Am tratat-o şi am să o tratez cu respectul pe care îl dau şi fetelor mele, este un om tânăr care poate a ratat puţin“, a spus Băsescu.

El a continuat: „Poate a vrut să acopere lipsa de cunoştinţe şi capacitatea de a face performanţă sub sloganuri politice, mai ales cele de a doua zi, de la televizor, dar este un copil care poate să înveţe şi baza teroretică îi poate da şanse. Nu a fost deloc o atiutdine de profesor către elev, aşa cum a subliniat presa, ci de tată către copil“.

Elena Băsescu, mezina preşedintelui, este celebră pentru „succesurile“ sale şi pentru discursurile peltice din Parlamentul European sau momentele când a ajuns să încurce temele conferinţelor şi să vorbească despre cu totul altceva. 

Într-o ironie a sorţii, EBa declara că „până şi ea“ şi-a dat seama că Ioana Petrescu „habar nu are economie“.

„La consultările de la Cotroceni de astăzi, ministrul „apciza“, Ioana Petrescu, a lovit din nou prin tăcerea asurzitoare a argumentelor pe care le-a adus în sprijinul reducerii contribuţiilor la asigurările sociale cu cinci puncte procentuale începând de la 1 octombrie. Ca om care a făcut parte cinci ani din comisia ECON ( Afaceri economice şi monetare ) a Parlamentului European şi care a terminat, e adevărat, o mult mai modestă facultate cu profil economic, până şi eu îmi dau seama că Ioana Petrescu habar nu are de economie sau de finanţe şi în nicio ţară civilizată nu ar putea pretinde să ocupe un rol atât de important precum cel de ministru al Finanţelor“, a scris Elena Băsescu, pe pagina de Facebook.

Mai puteţi citi: 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă