Traian Băsescu, despre campania electorală: Eu sunt obişnuit să mă aştept la ce-i mai rău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că se aşteaptă la ce-i mai rău în această campanie electorală, fiind de părere că vor urma atacuri din toate părţile, potrivit unei declaraţii date joi după Colegiul Director al PMP.

Întrebat de jurnalişti dacă e de părere că DNA se va implica în campania electorală, Băsescu a declarat că nu exclude acest lucru.  „Nu ştiu. Eu sunt obişnuit să mă aştept la ce-i mai rău, aşa că întotdeauna îmi construiesc o campanie plecând de la cele mai proaste premise, că numai aşa poţi să câştigi. Pornesc de la premisa că vor fi atacuri de pe toate fronturile”, a spus Traian Băsescu, la Colegiul Director al PMP.

Tot joi, fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a prezentat paşaportul moldovenesc, anunţând că va vota duminică la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, întrucât este cetăţean moldovean, precizând că va vota cu Maia Sandu, pentru parcusrul european al Republicii Moldova.

„Sunt cetăţean al Republicii Moldova şi voi vota Maia Sandu ca soluţie de menţinere a cursului pro-european a Republicii Moldova. Altfel, cu Dodon Republica Moldova va fi îngropată în uniunea vamală a Moscovei. (...) De bună seamă, în mod egal, îi rog pe cetăţenii Republicii Moldova cu cetăţenie română care lucrează în Italia, Franţa, Germania să meargă şi ei la vot şi să voteze pentru cursul european al Republicii Moldova. Adică Maia Sandu. Le-aş aduce aminte că, premergător acordului de asociere la UE, Republica Moldova a primit dreptul la libera circulaţie în UE. E un câştig pe care nu trebuie să rişte să-l piardă, iar cetăţenia română le-a dat dreptul să şi muncească. Eu voi merge duminică, 13 noiembrie, la vot la Ambasada Republicii Moldova din Bucureşti”, a declarat Băsescu. 

Mai multe pentru tine:
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele