Traian Băsescu despre autonomie: "Extremiştii pot dormi neliniştiţi, nu îşi pot atinge obiectivul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat duminică, la Covasna, că în proiectul de revizuire a Constituţiei figurează ideea de regiuni.

UPDATE 14.28 Vicepreşedintele politic al UDMR, ministrul Laszlo Borbely, a spus că va trebui să se stabilească ce atribuţii administrative se vor da acestor regiuni, Borbely apreciind că, că în momentul de faţă, "sunt pur şi simplu regiuni statistice".

UPATE 14.10 "Nu am sesizat în momentul de faţă vreo exagerare, condiţionări sau şantaje din partea UDMR. Trebuie înţeles în acelaşi timp că şi ei ca formaţiune politică au anumite obiective, iar un parteneriat implică să priveşti şi la obiectivele lor", a spus Băsescu, menţionând că Uniunea a avut un deziderat al ei privind Legea educaţiei. Şeful statului a precizat, însă, că aceste obiective nu pot viza autonomia pe criterii etnice, deoarece un astfel de deziderat nu poate fi acceptat în nicio coaliţie. "În niciun caz obiective care ar viza autonomia pe criterii etnice nu vor fi o condiţie care să poată fi acceptabilă. Nici în actuala coaliţie, în nici o altă coaliţie. Din acest punct de vedere extremiştii pot dormi neliniştiţi, nu îşi pot atinge obiectivul", a afirmat Băsescu.

UPDATE 13.39 Băsescu: Introduc ideea de regiuni în noua Constituţie

Şeful statului a spus că organizarea regiunilor nu trebuie să se bazeze pe criterii etnice, ci pe criterii sociale şi economice. "Din acest motiv trebuie create echilibre economice şi sociale. Acestea trebuie să fie criteriile care stau la baza unei eventuale reîmpărţiri administrative a României", a afirmat Băsescu, urmând ca prin lege să fie definite aceste regiuni. "De ce optez pentru această organizare? Pentru că, în principiu, cred că diminuarea cheltuielilor cu aparatul de stat, fie că este vorba de aparatul central sau aparatul local, este la fel de importantă", a spus şeful statului.

Băsescu a menţionat că în momentul de faţă sunt foarte multe consilii judeţene, plus sectoarele Capitalei, există o birocraţie la nivel judeţean extrem de ridicată, care, în opinia sa, ar putea fi simplificată eventual prin organizarea unor astfel de structuri administrative la nivelul unor regiuni.

"Ar putea fi simplificată ( birocraţia - n.r.) eventual prin organizarea unor astfel de structuri administrative la nivelul unor regiuni, dar nu pe criterii etnice, repet, ci pe criterii care să ţină cont de echilibrele sociale şi economice ale regiunii", a conchis preşedintele Traian Băsescu.

Printre priorităţile legislative ale UDMR pentru 2011-2012 rămâne legea privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare. Proiectul de lege al UDMR privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare prevede înfiinţarea a şaisprezece regiuni de dezvoltare, printre care una în care sunt grupate judeţele Covasna - Harghita - Mureş.

Băsescu a spus că referendumul privind aprobarea noii Constituţii va avea loc odată cu alegerile locale din iunie 2012. "Echipa care a lucrat a făcut câţiva paşi înainte. Dincolo de a reflecta la rezultatul referendumului, în articole din Constituţie au fost introduse şi modificări care vizează punerea în aplicare sau clarificarea unor prevederi constituţionale, care au fost deja explicate prin decizii ale Curţii Constituţionale, ca să nu mai fie ambiguitate la unele dintre articole" a declarat şeful statului într-o conferinţă de presă în staţiunea Covasna. Traian Băsescu a subliniat că nu doreşte să intre în detalii pentru că proiectul va deveni public în momentul în care pleacă pe circuitul legislativ, undeva în prima decadă a lunii mai.

Procedura revizuirii Constituţiei: Potrivit articolului 150 din Constituţia României, revizuirea legii fundamentale poate fi iniţiată de preşedintele ţării la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Pentru modificarea Legii Fundamentale este necesar avizul a cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Pe aceeaşi temă:

Dacă avem nevoie de altă Constituţie: idei de la Avocatul Poporului, şeful Senatului, UDMR

Lista celor 25 de oameni care alcătuiesccomisia pentru revizuirea Constituţiei, plus ce vor partidele.

Traian Băsescu: "Nu vreau să impun un anumit model de Constituţie"

Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva