Traian Băsescu, apt pentru a exercita funcţia de preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu a fost declarat apt pentru a îndeplini funcţia de preşedinte   FOTO Adevarul

Traian Băsescu a fost declarat apt pentru a exercita funcţia de preşedinte, în urma analizelor medicale anuale. Preşedintele a efectuat aceste analize la Spitalul Militar din Capitală, informează Administraţia prezidenţială.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, are o stare de sănătate bună şi este apt pentru a exercita funcţia de şef al statului, potrivit rezultatului testării medicale anuale. Aceasta a fost efectuată marţi, 15 ianuarie a.c., la Spitalul Militar din Bucureşti, de o comisie de medici specialişti, a durat în jur de cinci ore şi a constat într-un set complet de analize medicale", se arată într-un comunicat dat publicităţii de Administraţia prezidenţială.

Preşedintele Traian Băsescu a precizat în mai multe rânduri că starea sa de sănătate este una bună, până acum având doar probleme minore. Preşedintele a explicat că ar face publice rezultatele analizelor sale medicale, dar este supus unor investigaţii amănunţite şi de fiecare dată i-au ieşit bine.

Traian Băsescu a povestit şi un episod în care s-a rănit cu un beţigaş de ureche. „Eu înot în fiecare dimineaţă câteva zeci de minute. După mă curăţ în urechi cu beţigaşe cu vată. Vorbind la telefon am băgat din greşeală beţigaşul cu partea fără vată şi mi-am produs o rană în ureche. Am fost la spital şi mi-au pus puţin rivanol. Trebuia să anunţ natiunea pentru asta?!”, declara Traian Basescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională