Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu legea care obligă ONG-urile să-şi schimbe denumirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis luni Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate în legătură cu o lege care prevede obligativitatea asociaţiilor şi fundaţiilor care au titulaturi similare celor ale unor instituţii sau structuri profesionale de a-şi schimba denumirea, sub sancţiunea dizolvării după doi ani dacă nu este respectat actul normativ.

Proiectul de lege aflat la promulgare modifică Legea privind asociaţiile şi fundaţiile şi prevede faptul că „este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice”.

Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională în ceea ce priveşte obligativitatea instituită în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor deja constituite de a se conforma restricţiilor impuse de lege, prin modificarea denumirii deţinute în prezent.

„Dispoziţiile de lege mai sus-menţionate sunt neconstituţionale deoarece Parlamentul nu poate printr-o lege să modifice sau să desfiinţeze raporturi juridice consfinţite prin hotărâri judecătoreşti, care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca prin aceasta să aducă atingere principiului separaţiei puterilor în stat”, precizează motivarea formulată la contestaţia adresată Curţii Constituţionale.

De asemenea, în motivare, liderul de la Palatul Cotroceni specifică şi faptul că „asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor le sunt impuse noi obligaţii cu privire la denumirea pe care o poartă şi cu care s-au făcut recunoscuţi în domeniul în care activează, astfel încât prin efectele retroactive ale prevederilor legii aflată la promulgare se nesocoteşte atât principiul securităţii juridice, cât şi principiul protejării încrederii cetăţenilor în lege”.

La data de 6 iulie 2012, Preşedintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în data de 19 iunie 2012, în temeiul Art. 77 alin. (2) din Constituţia României.

Potrivit articolului menţionat, o asemenea reglementare nu este oportună întrucât aduce atingere „securităţii juridice prin obligaţia, prevăzută la Art. II, de a efectua modificarea denumirii asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor deja înfiinţate, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, astfel încât să fie în acord cu noile interdicţii”.

În urma reexaminării din 10 decembrie 2013, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a menţinut soluţia iniţială, cu prelungirea termenului de la 6 luni la 2 ani, şi a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, pe care Parlamentul a retransmis-o Preşedintelui României, în vederea promulgării.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO