Tot grupul PD a stat intr-un deputat
0Varful de lance al parlamentarilor PD a fost, in aceasta sesiune legislativa, deputatul Emil Boc, care a jucat aproape singur impotriva celor peste 160 de deputati PSD. Boc a luptat pe toate
Varful de lance al parlamentarilor PD a fost, in aceasta sesiune legislativa, deputatul Emil Boc, care a jucat aproape singur impotriva celor peste 160 de deputati PSD. Boc a luptat pe toate fronturile: a protestat fata de numirea generalului Caba intr-o functie de conducere din armata, s-a opus achizitionarii unor noi Mercedesuri pentru parlamentari si a contestat vehement legea privind gratierea unor pedepse. Proaspatul vicepresedinte al PD a avut astfel mai multe interventii in plenul Parlamentului decat toti ceilalti colegi de grup la un loc, cu exceptia liderului Alexandru Sassu. Resemnati in fata majoritatii zdrobitoare a PSD, o mare parte a celor 29 de deputati si noua senatori PD au disparut total din Parlament, iar unii dintre acestia nu au luat nici macar o data cuvantul in plen. Intre cei care s-au retras practic din activitatea parlamentara, fostul premier Radu Vasile si companionul sau din PNTCD, Sorin Lepsa, precum si fostul lider al partidului, Petre Roman. Parlamentarii PD au aparut, din cand in cand, la programul de interpelari, fiind preocupati, de exemplu, de problemele gradinitei speciale 35 din Cluj-Napoca, desfiintarea unui spital din Faget sau magazinele duty-free. In plus, la inceputul anului trecut, deputatul Anca Boagiu a intervenit in Parlament in apararea sefului ei pe linie de partid, Traian Basescu, aflat in conflict cu presedintele APAPS, Ovidiu Musetescu, pe tema achizitionarii, de catre Primaria Capitalei, a unor autobuze DAF. Initiativele legislative ale deputatilor si senatorilor PD au fost si ele ingropate rapid de catre majoritatea PSD-ista. A fost aruncata la cos, fara prea multe discutii, propunerea senatorului Iuliu Pacuraru prin care s-ar fi interzis parlamentarilor sa mai practice avocatura, pe perioada exercitarii mandatului, iar initiativa deputatului Emil Boc, care ar fi blocat dreptul procurorului general de a suspenda executarea unor sentinte definitive, a fost trasa pe linie moarta. Profitand de faptul ca se aflau departe de ochiul vigilent al lui Traian Basescu, parlamentarii PD au chiulit cat au putut, preferand sa-si continue afacerile incepute in perioada in care se aflau la guvernare. Basescu s-a gandit sa introduca insa, din acest an, o lista de criterii de performanta, pentru a ierarhiza activitatea cadrelor partidului, asa ca este posibil ca, in 2002, parlamentarii partidului sa devina mai activi.