Tinerii parlamentari PSD vor „Garanţii pentru Tineret“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Petrea, o voce puternică în rândurile tineretului social-democrat

Liga Studenţilor Social Democraţi (LSSD), Tineretul Social Democrat (TSD) şi „PES activists România“ au organizat, în peste 10 localităţi din România, conferinţa „Garanţia pentru Tineret“, prin care au dorit să atragă atenţia asupra unei măsuri legislative europene menită să îmbunătăţească condiţia tinerilor europeni.

Gabriel Petrea, viceprimarul sectorului 6, preşedinte LSSD şi co-organizator al evenimentului a declarat: „Iniţiativa PES activists, LSSD şi TSD este menită să îmbunătăţească condiţia tinerilor din România. Este un proiect european de care ţara noastră trebuie să profite. Mulţi spun că tinerii reprezintă viitorul acestei ţări, dar puţini investesc masiv în proiecte care să sprijine şi să dezvolte această resursă umană formidabilă. Noi, cei de la PSD, împreună cu PES, ne bucurăm că promovăm această idee şi participăm la implementarea sa în România. Totodată, ne dorim ca şi reprezentanţii altor partide să fie partenere în acest program în interesul României”.


„Garanţia pentru Tineret“ este o iniţiativă legislativă europeană a Partidului Socialiştilor Europeni prin care, la patru luni de la terminarea studiilor sau intrarea în şomaj, tinerii beneficiază de alternative şi soluţii reale, precum obţinerea unei formări profesionale gratuite, continuarea studiilor sau accesul la un internship.

Pentru a putea fi aplicabilă şi tinerilor români, iniţiativa trebuie adoptată sub formă de lege şi de către Parlamentul României. Astfel,  ţara noastră ar putea accesa 6 miliarde de euro, bani alocaţi acestor tipuri de proiecte prin decizia luată săptămâna trecută de miniştrii muncii din statele membre ale UE.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”