Timmermans, nou avertisment referitor la activarea Articolului 7: Nu este prea târziu, puteţi repara asta! Nu adoptaţi legislaţia penală!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene şi candidatu al socialiştilor la alegerile europarlamentare, a declarat miercuri, înaintea dezbaterii de la Bruxelles, că prin scrisoarea trimisă pe 10 mai autorităţilor române încearcă să le convingă să nu renunţe la lupta împotriva corupţiei.

„Am scris o scrisoare destinată preşedintelui (ţării, n.r.), preşedinţilor celor două camere şi prim-ministrului, ca un pas preventiv: Nu este prea târziu, puteţi repara asta! Nu adoptaţi această legislaţie, nu reduceţi lupta împotriva corupţiei, nu mergeţi în acea direcţie şi implementaţi recomandările Comisiei”, a declarat Timmermans, potrivit news.ro

Timmermans a precizat că „ceea ce este nou acum este să încercăm să fim prevăzători. Sperăm că în noua Comisie (Europeană, n.r.) să putem face mai multe în acest sens. Este mereu mai bine să previi decât să corectezi apoi”.

Legat de utilizarea Articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene în cazul ţărilor membre UE care nu respectă statul de drept, Timmermans a spus că este „foarte important”.

„Procesul este încă în curs, în Consiliu, atât în cazul Poloniei, cât şi al Ungariei. Cât priveşte România, încă avem şansa să prevenim, pentru că Parlamentul a adoptat legislaţia, dar nu este în aplicare. Încerc să conving instituţiile din România să nu facă acest pas”. Întrebat dacă a primit un răspuns la scrisoare, Frans Timmermans a spus: „Tot ce am văzut a fost în media, iar asta nu este foarte încurajator. Încă încerc. Nu am pus un termen limită, dar la un punct, această legislaţie va fi adoptată sau nu”.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a avertizat în scrisoare că executivul european va declanşa o procedură preliminară activării Articolului 7 din Tratatul UE în cazul României dacă modificările la codurile penale vor intra în vigoare. Comisia Europeană a confirmat scrisoarea prim-vicepreşedintelui Frans Timmermans către autorităţile române şi reia afirmaţiile vizând activarea Cadrului privind Statul de Drept . De asemenea, conform lui Margaritis Schinas, purtător de cuvânt, CE se declară deschisă unui dialog activ şi constructiv cu autorităţile române şi pentru a lucra împreună pentru o Românie mai puternică în Uniunea Europeană.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG