Taxe pentru preoţi şi drepturi de autor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a pus la cale o nouă modificare a Codului Fiscal, care ar uma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2011.

Proiectul, aflat în dezbatere publică, este lăsat moştenire de foştii miniştri ai Finanţelor şi ai Muncii, Sebastian Vlădescu, respectiv Mihai Şeitan. Pe lista obligaţiilor de plată a contribuţiilor de asigurări sociale se află şi „utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu excepţia deplasării pe distanţa dus-întors de la domiciliu la locul de muncă". Sunt incluse şi convorbirile telefonice, în scop personal, dar şi „cazarea sau îmbrăcămintea oferite gratuit sau la un preţ mai mic decât cel al pieţei".

Botiş: "Am avut o discuţie informală pe această ordonanţă. Decizia finală o luăm în Guvern"

Potrivit proiectului, persoanele cu venituri din activităţi independente vor plăti contribuţii de asigurări sociale de cel puţin 25,36% şi până la 35% din venituri.Nici călugării nu sunt exceptaţi de la plata asigurărilor sociale. Achitarea contribuţiilor revine Ministerului Culturii „pentru personalul monahal al cultelor recunoscute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse".

Proiectul mai introduce o contribuţie de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale cuprinsă între 0,15%-0,85%. Persoanele cu încasări din activităţi agricole supuse impozitului pe venit vor putea decide voluntar dacă achită contribuţii pentru pensii. Cadourile primite de 8 martie sau de Paşte nu intră în cuantumul de impozitare, dacă valoarea acestora nu depăşeşte 150 de lei.

Plata online mai aşteaptă

Premierul Emil Boc a avut ieri o întâlnire cu noul ministru al Comunicaţiilor, Valerian Vreme, pentru a-i cere să pună la punct sistemul de plată online a contribuţiilor pentru veniturile din drepturi de autor. Vreme a afirmat că acest sistem va fi 100% funcţional la 25 septembrie. Contribuabilii vor beneficia de această modalitate de plată pentru declaraţiile aferente lunii septembrie, depuse în octombrie.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată