Tăriceanu şi-a lansat candidatura la prezidenţiale, sub sloganul: „România, a şaptea putere a Europei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi-a lansat astăzi candidatura la alegerile prezidenţiale, la Palatul Parlamentului, în prezenţa a o mie de susţinători.

Cu acest prilej, Tăriceanu şi-a prezentat şi proiectul, „România, a şaptea putere a Europei“, care speră că va convinge alegătorii să îl voteze.

„Preşedintele trebuie să fie cel care oferă siguranţă, nu doar speranţă. Promisiunile electorale nu ţin de cald şi nici de foame. Toată lumea s-a săturat de ele. Funcţia prezidenţială trebuie să fie ferită cel mai  mult şi mai mult de demagogie. Spun aceste lucruri pentru că experienţa din 2009-2010 ne-a arătat că de la promisiuni electorale fără limită, la tăierea salariilor şi a pensiilor, drumul poate fi foarte scurt dacă este pavat cu minciună, cu nepăsare, cu nepricepere, cu tupeu şi hoţie, aşa cum a fost cazul în timpul guvernării Băsescu-Boc-PDL“, a declarat Tăriceanu, în discursul de lansare a candidaturii.

Tăriceanu a continuat atacurile la adresa preşedintelui Traian Băsescu şi a declarat că regimul său  „a tras România înapoi mai mult decât au făcut-o mineriadele“.

„Regimul Băsescu, un regim care a îndoliat suflete şi conştiinţe, un regim care a tras România înapoi mai mult decât au făcut-o mineriadele sau momentele tulburi ale anilor ’90. Ce se întâmplă în aceste zile reprezintă dovada paroxismului, a nebuniei şi agoniei sfârşitului de mandat al unui preşedinte care s-a jucat cu legile, cu Constituţia, cu bunăstarea , demnitatea, vieţile şi speranţele cetăţenilor“, a spus Tăriceanu.

Întrebat dacă ar solicita sprijinul ACL, în cazul în care Klaus Iohannis ar avea probleme în campanie, Tăriceanu a răspuns că nu îl interesează dificultăţile competitorilor săi.

„Eu cred că azi este extrem de clar, am pornit pe drumul meu, merg neabătut pe acest drum, nu mă interesează ce fac ceilalţi candiaţi, ce probleme au“, a conchis preşedintele Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu a depus 273.000 de semnături la Biroul Electoral Central, dar a afirmat că a strâns mai multe, însă nu le-a putut înregistra deoarece au fost adunate sub sigla Partidului Liberal Reformator. În prezent, pentru că înregistrarea partidului său a fost respinsă de către Tribunalul Bucureşti, Tăriceanu candidează în calitate de independent.

Citeşte şi:

Partidul lui Tăriceanu, respins de Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Bucureşti a respins, luni, solicitarea formulată de Partidul Naţional al Mediului, preluat de gruparea condusă de Călin Popescu Tăriceanu, pentru transformarea acestuia în Partidul Liberal Reformator prin modificarea Statutului, a denumirii şi a programului politic.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"