Tăriceanu se expune din nou votului cu bile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajarea răspunderii pe uninominal oferă ocazia pentru depunerea unei noi moţiuni de cenzură. Guvernul îşi va angaja răspunderea în parlament, luni, asupra legii scrutinului uninominal,

Angajarea răspunderii pe uninominal oferă ocazia pentru depunerea unei noi moţiuni de cenzură.

Guvernul îşi va angaja răspunderea în parlament, luni, asupra legii scrutinului uninominal, act normativ care prevede un sistem de vot mixt compensat, bazat pe o formă convenită de Asociaţia "Pro Democraţia", PD, PNL şi PSD. Ministrul pentru relaţia cu parlamentul, Mihai Voicu, a prezentat Birourilor reunite ale celor două Camere scrisoarea de înaintare însoţită de proiectul de lege.

"În pofida demersurilor făcute, a declaraţiilor oficiale ale liderilor partidelor, am constatat că proiectul avansează greu în parlament, deşi la nivelul populaţiei există o largă susţinere pentru introducerea votului uninominal. În acest context, am decis la nivelul guvernului să mergem pe formula asumării (...). Am pornit de la un obiectiv foarte clar: este necesară reformarea clasei politice", a declarat ieri primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu. El a adăugat că votul uninominal este un demers vechi al PNL, de la începutul anilor 1990.

Numărul parlamentarilor, mai mic cu 5%

Conform proiectului guvernului, la primele alegeri pentru parlament, nu se va mai vota pe liste de partid. Cetăţenii vor putea alege candidaţi individuali, reprezentanţi ai unor partide politice sau independenţi. Proiectul presupune reducerea numărului de deputaţi şi senatori: norma de reprezentare pentru Camera Deputaţilor fiind de un deputat la 79.000 de locuitori, iar pentru Senat, de un senator la 170.000 de locuitori.

Numărul aleşilor se va reduce cu cinci la sută, după cum precizează Cristian Pârvulescu, preşedintele Asociaţiei "Pro Democraţia". Proiectul guvernului specifică modalitatea de repartizare a mandatelor, prin asigurarea reprezentării proporţionale: "Am avut grijă să fie respectat principiul constituţional al reprezentării minorităţilor naţionale în forul legislativ", a spus primul-ministru. La alegerile generale se va vota pe baza cărţii de alegător, pentru a nu mai exista suspiciuni legate de fraude sau de listele suplimentare.

Cheltuieli suplimentare

Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a declarat că asumarea răspunderii guvernului pe legea votului uninominal nu este în contradicţie cu referendumul convocat de preşedinte. "Există posibilitatea ca referendumul să nu fie validat din cauza unei participări insuficiente", a spus premierul, caz în care proiectul asumat de guvern reprezintă o garanţie că votul uninominal va fi aplicat.

Singurul comentariu critic al primului-ministru pe marginea referendumului a fost financiar: votul la referendum nu poate folosi infrastructura necesară euroalegerilor, "ca atare, nu există posibilitatea unor economii în cazul ţinerii referendumului. Vor fi cheltuieli suplimentare". Deo camdată, PD evită să se pronunţe asupra legii guvernului. "Ne vom pronunţa după ce vom vedea proiectul", a declarat ieri liderul PD, Emil Boc, adăugând că gestul premierului de asumare a răspunderii "este tardiv".

Legea poate fi modificată după referendum

Fiecare cetăţean va vota pentru un deputat şi un senator, nemaiexistând liste de partid, spune preşedintele "Pro Democraţia", Cristian Pârvulescu, care arată că în privinţa modalităţii de vot nu există mari diferenţe între proiectul guvernului şi sistemul de vot agreat de şeful statului. Diferenţa apare la repartizarea mandatelor, spune Pârvulescu, precizând că există posibilitatea ca şeful statului să retrimită legea votului uninominal parlamentului, cu solicitarea revizuirii a trei articole, referitoare tocmai la modul de repartizare a mandatelor. "Cred că parlamentul nu va vota nimic, dacă se ajunge la o confruntare de sisteme", spune liderul APD.

Mai multe pentru tine:
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Ucraina dezvoltă noi scuturi împotriva dronelor Shahed. Planul Kievului pentru a combate eficient roiurile de drone
Cât rău face Rusia României și cât ne facem singuri din cauza propriilor vulnerabilități. Dezvăluirea incomodă a unui expert în securitate
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Mineriada din septembrie 1991: lovitura de stat care a blocat reformarea României