Tăriceanu: „Oprea conduce un partid cu reguli democratice. Cu Băsescu chiar nu doresc să am de-a face”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu FOTO Arhiva Adevărul

Călin Popescu Tăriceanu a comentat că singurul partid cu care şi-a propus să nu colaboreze este partidul lui Traian Băsescu, precizând că "sunt persoane în România cu care chiar nu doreşte să aibă de-a face", în timp ce despre Gabriel Oprea spune că are un partid care respectă reguli democratice.

Copreşedintele ALDE a declarat, duminică seara, la Digi 24, că obiectivul formaţiunii sale este să participe la alegerile locale pe liste proprii şi să obţină un scor de două cifre la scrutinul legislativ. El a mai spus că vor exista înţelegeri cu PSD doar punctual, la nivelul unor organizaţii locale. "Acolo unde vor fi interese comune cu PSD, probabil că acel lucru îl vom face, dar aceste înţelegeri locale nu vor face parte dintr-un document pentru că lăsăm o mare libertate organizaţiilor locale", a spus Tăriceanu referitor la acordul pe care formaţiunea sa ar fi urmat să-l semneze cu social-democraţii, după modelul protocolului PSD-UNPR.

Întrebat dacă Gabriel Oprea i se pare un partener politic frecventabil, preşedintele ALDE a răspuns că "domnul Gabriel Oprea conduce un partid care se comportă după regulile democratice".

"Dacă discutăm despre frecventabilitate, sunt persoane în România cu care chiar nu doresc să am de-a face. Cum ar fi dl. Băsescu şi partidul dânsului. În calitate de preşedinte a făcut extrem de mult rău. Chiar am discutat cu colegii mei dacă ne-am propus cu cineva să nu colaborăm, acesta este partidul domnului Băsescu", a adăugat liderul ALDE.

Întrebat despre ancheta DNA în cazul Oprea, preşedintele Senatului a făcut apel la prezumţia de nevinovăţie şi a reluat afirmaţiile legate de "excesele şi abuzurile în Justiţie".

"Eu nu pot să apreciez şi cred că este rolul instanţei să aprecieze dacă domnul Oprea a folosit în mod abuziv sau nu coloana cu antemergător de poliţie. Cred că domnul Oprea trebuie să se bucure ca orice alt cetăţean de prezumţia de nevinovăţie", a comentat el.

De asemenea, întrebat dacă într-o ţară cu o democraţie mai solidă decât România un politician asupra căruia planează astfel de acuzaţii ar mai candida la următoarele alegeri, având în vedere şi faptul că un om şi-a pierdut viaţa, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns că "întrebarea este foarte bună", dar fiecare acţionează după cum consideră că este mai bine.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model