Tăriceanu le cere parlamentarilor să nu mai voteze nicio cerere DNA. Cazul Udrea, primul pe masa Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu FOTO Mediafax

Preşedintele Senatului Călinj Popescu Tăriceanu face un apel la parlamentari să nu mai voteze în favoarea cererilor venite de DNA până la sfârşitul Legislaturii. Prima cerere de începere a urmăririi penale o vizează pe Elena Udrea şi aceasta urmează să fie discutată mâine în Comisia Juridică şi votată marţi în plenul Camerei Deputaţilor.

”Este binecunoscută poziţia mea potrivit căreia DNA nu mai slujeşte de mult Justiţia, ci, în spatele paravanului luptei necesare şi legitime cu corupţia, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijează pe căi oculte activitatea acestei instituţii. Scenariul din campania electorală pentru alegerile locale, când DNA a scos în public cu surle şi trâmbiţe mediatice tot felul de dosare inconsistente, motiv pentru care au fost respinse de instanţe sau despre care nu s-a mai auzit nimic, dar care şi-au atins atunci scopul eliminării din cursă a unor candidaţi nedoriţi şi incomozi, se repetă acum înaintea campaniei pentru alegerile parlamentare”, susţine preşedintele Senatului. 

 Şeful Senatului spune că întâmplări vechi revin tocmai acum în atenţia procurorilor de la DNA cu doar 2 luni înainte de alegeri, ceea ce îl face să se îndoiască şi mai mult de activitatea DNA.  ”Aşa cum n-am crezut vreodată în arestările făcute vineri, tot astfel nu am încredere în acest mod de operare al DNA. Cu această motivare, fac un apel către parlamentarii din ambele Camere să refuze a se mai pronunţa în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA. Dacă dosarele respective au aşteptat atâţia ani, înseamnă că nu este nicio urgenţă şi ele pot să mai aştepte ca viitorul Parlament să se pronunţe”, susţine Tăriceanu.

Preşedintele Senatului spune că nu contează pe cine vizează cererile DNA, Parlamentul să nu mai încuviinţeze niciuna, indiferent din ce partid face parte parlamentarul în cauză. 

”Eu apăr de mai multă vreme nişte principii, cum ar fi principiul separaţiei puterilor în stat, indiferent de numele celui în cauză: Elena Udrea, Victor Ponta sau alţii. Nu putem să mai acceptăm judecăţi cu măsură dublă. Când DNA trimte la repezeală un dosar la Parlament, parlamentarii trebuie să se conformeze, pentru că altfel sunt certaţi de Preşedintele Iohannis şi de alţi membri ai corului prezidenţial. Simultan, cei suspectaţi de DNA sunt supuşi unor presiuni de a demisiona. Dubla măsură s-a văzut limpede când procurorul-şef al DNA a fost acuzat de plagiat, dar corifeii cinstei şi codurilor de integritate s-au uitat în altă parte, şi au uitat principiile valabile doar pentru ceilalţi”, mai declară Călin Popescu Tăriceanu.

Primul caz care va fi discutat în Parlament va fi cel al Elenei Udrea, acuzată de două infracţiuni de instigare la luare de mită. Conducerea Camerei Deputaţilor a transmis joi cererea DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele Elenei Udrea la Comisia juridică, membrii acesteia urmând să se reunească luni pentru a da un raport asupra acestei solicitări şi pentru a o audia pe Udrea. Votul în plen ar urma să fie marţi.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco