Tăriceanu, despre Băsescu: Nu ​cred că putem vota un guvern care să-l aibă pe Petrov, informatorul Securităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că ALDE susţine ideea unui „guvern monocolor“ format din reprezentanţi ai PNL, şi că formaţiunea este dispusă să susţină un astfel de executiv, însă cu anumite condiţii pe care le va discuta cu premierul desemnat. Tăriceanu spune că exclude acordarea susţinerii unui guvern din care să facă parte Traian Băsescu.

„E firesc ca preşedintele, având prerogativele constituţionale, să facă aceste consultări pentru a vedea dacă propunerea pe care doreşte să o facă întruneşte majoritatea necesară în Parlament pentru a primi votul de învestitură. Am avut consultări săptămâna trecută şi i-am spus că avem disponibilitatea de a susţine un guvern monocolor PNL. Cu primul ministru desemnat vom discuta condiţiile. (...) Nu suntem în situaţia de a da un vot necondiţionat. Nu cred că putem vota un guvern care să-l aibă pe Petrov, informatorul Securităţii, mă refer la Băsescu, este un exemplu de gen de condiţii pe care le vom discuta foarte deschis cu domnul prim ministru desemnat“, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, luni seara, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Acesta a apreciat că „cea mai bună formulă” ar fi un guvern monocolor, dar că este decizia va fi primului ministru desemnat.

Tăriceanu a insistat însă că o condiţie a ALDE va fi necooptarea lui Traian Băsescu în viitorul executiv. 

Tăriceanu a spus că „nu în ultimul rând“ este interesat de programul de guvernare, arătând că o astfel de negociere cu partidele care ar fi dispuse să acorde sprijinul viitorului guvern nu poate avea loc „pe repede înainte, iar în aceste condiţii nu crede că săptămâna aceasta va fi votat un Guvern în Parlament.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!