Tăriceanu: De la 1 septembrie va începe dezbaterea Legii graţierii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. FOTO Inquam Photos

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi că dezbaterea pe proiectul legii graţierii va începe la 1 septembrie în Parlament. Iniţiativa a trecut de Senat în forma trimisă de Guvern, după ce prima Cameră a adoptat-o tacit.

„Legea graţierii este trimisă în Parlament şi de la 1 septembrie va începe dezbaterea ei. Sunt şi celelalte măsuri complementare pe care ştiu că ministrul Justiţiei le are în vedere şi le-a şi anunţat“, a spus Tăriceanu la Antena 3, întrebat dacă se ia în calcul o lege a graţierii pentru rezolvarea problemelor supraaglomerării din penitenciare.

Liderul ALDE a adăugat că, din punctul său de vedere şi al celor din coaliţia de guvernare, modul în care este tratată problema condiţiilor din închisori este dovada că România a evoluat.

„Eu nu mai vorbesc de faptul că existau în perioada comunistă periodic graţieri şi amnistii decise de puterea politică de atunci, dar asta e o politică ce ţine de evoluţia societăţii şi de modernizarea ei şi asta se întâmplă din Antichitate şi până în prezent. Nu sunt nişte măsuri care să fie de neînţeles pentru cei care vor să privească lucrurile cu obiectivitate. Sigur că există şi constrângerile şi condiţionările CEDO“, a a completat Tăriceanu.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum a devenit Andrew Mountbatten Windsor „obsedat de femei”. Sindromul dezlănțuit al rezervei râzgâiate
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie