Surse. Testarea gratuită timp de două luni ar costa statul 40 de milioane de euro. De ce se opune Cîţu propunerii PSD pentru Certificatul verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu, liderul PNL, şi Dan Vîlceanu, ministrul Finanţelor FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei

Liberalii au calculat impactul economic pe care l-ar avea testarea decontată de stat pentru o perioadă de două luni. Mai precis, 40 de milioane de euro ar fi cheltuiţi de stat pentru testări, susţin surse politice pentru „Adevărul”. PNL se opune variantei decontării testărilor, fiind de părere că banii aceştia mai bine ar fi direcţionaţi către medicamente şi personalul din centrele de vaccinare.

UPDATE PNL intenţionează să depună un amendament care ar permite decontarea testărilor pentru doar 30 de zile, însă care prevede că în cazul în care o persoană testată pozitiv, ea fiind nevaccinată, ajunge în spital, aceasta va trebui să-şi plătească ea întreaga spitalizare. Surse PNL din Comisia de sănătate au precizat că amendamentul e depus tot în logica încurajării vaccinării şi este considerată o variantă de compromis. 

**

Reprezentanţii PNL au calculat ce ar însemna aplicarea amendamentului propus de PSD privind gratuitatea testării angajaţilor statului care sunt nevaccinaţi pentru două luni. Potrivit calculelor făcute de liberali 40 de milioane de euro (adică 200 de milioane de lei) ar fi impactul bugentar pentru amendamentul propus de social-democraţi. 

Surse din PNL susţin pentru „Adevărul” că Florin Cîţu se opune amendamentului PSD din două motive. În primul rând, testarea gratuită ar duce la descurajarea vaccinării în mediul public, pentru că mulţi ar beneficia de faptul că pot fi testaţi pe banii statului. În al doilea rând, liberalii şi Florin Cîţu ar prefera direcţionarea acestor bani pentru medicamente, dar şi pentru plata personalului din centrele de vaciinare. 

Nelu Tătaru, preşedinele Comisiei de sănătate, a anunţat că liberalii nu sunt în prezent de acord nici cu testarea gratuită a angajaţilor nevaccinaţi ai statului pentru o perioadă de 30 de zile, aceasta fiind o nouă variantă de lucru prezentată de PSD la Comisia de sănătate. 

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”