Surse: România a ştiut că Franţa va cere amânarea la spaţiul Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Semnale că președintele francez, Nicolas Sarkozy (centru) se va opune aderării României la Schengen au existat încă de-acum câteva luni

Solicitarea Franţei ca România şi Bulgaria să nu fie primite în spaţiul Schengen în aprilie 2011 era cunoscută de oficialii români, potrivit unor surse diplomatice citate de Mediafax. De altfel, România ar fi încercat să îşi prevină partenerii europeni prin declaraţia din Consiliul European a preşedintelui Traian Băsescu.

"România a ştiut de demersurile diplomatice ale Franţei şi de intenţia de a cere amânarea aderării la spaţiul Schengen. România a încercat să îşi prevină partenerii europeni prin declaraţia din Consiliul European a preşedintelui Traian Băsescu", au declarat, pentru Mediafax, surse diplomatice.

Potrivit surselor citate "România este un partener corect" care a îndeplinit toate criteriile şi de aceea "nu acceptă faptul că se ascunde motivul adevărat al amânării şi nici faptul că acum se încearcă discreditarea ţării de către state membre care, atunci când au interesul, invocă cu o frecvenţă ridicată principiul solidarităţii".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în 17 decembrie, la Bruxelles, la finalul lucrărilor Consiliului European de iarnă, că a afirmat, la summit, că România nu acceptă obligaţii suplimentare în ceea ce priveşte intrarea în Schengen şi că nu vrea să fie victima colaterală a ceea ce nu merge bine în UE în prezent. Şeful statului a precizat că Mecanismul de Cooperare şi Verificare nu este parte a tratatului de aderare, ci un mecanism stabilit de UE şi România, şi nu a fost ratificat nici în Parlamentul României, nici în alte parlamente din UE.

"Mă aşteptam ca unii din colegii mei din Consiliu, măcar Sarkozy sau Merkel, să mă avertizeze, nu m-au avertizat, şi să ştiţi că în Consiliu se vorbeşte de solidaritate. Deocamdată e scrisoarea a doi miniştri, şefii celor două state nu s-au pronunţat", a declarat Traian Băsescu, joi seară, la postul public de televiziune.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani