Surse: Progrese ale României în disputa cu Ucraina privind predarea în limba maternă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Pop, ministrul Educaţiei Naţionale, a mers la Kiev pentru a negocia cu partea ucraineană. FOTO Mediafax

În urma negocierilor de miercuri între autorităţile române şi autorităţile de la Kiev s-au găsit soluţii ca învăţământul în limba maternă să continue şi la şcoala primară şi la liceu, potrivit stiripesurse.ro, care citează surse politice.

În urma întâlnirii miercuri, de la Kiev, dintre Liviu Pop, ministrul Educaţiei, şi Lilia Grinevich, ministrul Educatiei şi Ştiinţei din Ucraina, s-ar decis ca în limba română să se predea în baza anumitor procente în ordine descrescătoare, potrivit sursei menţionate

„Partea ucraineană ar fi propus 80 la sută în limba română la clasele 1-4, de 65-75 la sută la clasele 5-6, de 50-70 la sută la clasele 7-9 şi la clasele 10-12 un procent de 20-30 la sută. Partea română a propus procente mai mari şi în acest moment există o negociere între cele două părţi“, anunţă stiripesurse.ro

Un alt aspect ar fi faptul că legea promulgată de preşedintele Ucrainei, petro Poroşenko, este una cadru, iar că în curând se va adopta o alta specifică doar învăţământului preuniversitar şi care va cuprinde în ea şi rezultatul negocierilor cu statele cu minorităţi numeroase pe teritoriul Ucrainei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare