Surse. Ce funcţii le-a promis Dăncilă celor trei parlamentari PSD care s-au întors în partid înainte de moţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Sorin Bota, unul dintre semnatarii moţiunii de cenzură, s-a răzgândit după ce Viorica Dăncilă i-a promis un post în conducerea ASF, instituţie cu lefuri exorbitante, sau funcţia de ministru al Transporturilor, susţin surse politice pentru Adevarul. Horia Nasra şi Cornel Itu s-au întors şi ei în partid după ce Dăncilă le-a promis şefia PSD Cluj, după ce actualul preşedinte, Liviu Alexa, a insultat mai mulţi jurnalişti clujeni.

Deputatul Horia Nasra a anunţat astăzi că a luat decizia de a se întoarce în PSD, partidul din care în urmă cu o săptămâna îşi dădea demisia criticând conducerea „slabă” şi „falimentară”. „Sper ca PSD să nu aibă soarta PNŢCD şi le doresc foştilor mei colegi cât mai curând, să scape de această conducere falimentară şi nefastă, cea mai slabă conducere a PSD”, afirma Nasra miercurea trecută. Azi e înapoi.

Chiar dacă a semnat moţiunea de cenzură, deputatul PSD Sorin Bota s-a răzgândit între timp. Întrebat de Digi 24 dacă votează joi alături de Opoziţie, Bota a răspuns: „Aştept să văd dacă există un proiect politic în urma acestei moţiuni. Deocamdată nu am înţeles care este proiectul politic care se propune pentru România, un guvern care să nu lucreze care să nu poată lucra, un guvern care să lucreze, care să poată lucra“. 

Anul trecut, Sorin Bota a renunţat  la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a-i face loc unuia dintre apropiaţii lui Marian Oprişan. 

Opoziţia a mai pierdut un vot. Senatorul USR Ramona Nicoleta Dinu a anunţat că nu va fi prezentă la votul moţiunii de cenzură din cauza unor grave probleme de sănătate. „Cred însă cu toată tăria în reuşita colegilor mei!“, a scris Ramona Dinu pe Facebook. 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG