Surpriză în cazul ridicării imunităţii lui Bodog. Comisia juridică respinge solicitarea DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florian Bodog. FOTO Facebook Florian Bodog

Comisia juridică a Senatului a respins luni solicitarea DNA privind avizarea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog. Vicepreşedinta Comisiei juridice,Simona Spătaru, a declarat, pentru News.ro, că USR-PLUS va cere ca votul la plen să fie la vedere.

Şase senatori au „pentru” ridicarea imunităţii, şase s-au „abţinut” şi unul a votat „împotrivă”. În urma votului, comisia juridică va adopta un raport de respingere a cererii DNA de ridicare a imunităţii parlamentare a senatorului PSD Florian Bodog. Raportul Comisiei urmează să fie supus votului plenului Senatului, vot care este secret şi se exprimă prin bile, mai arată sursa citată. 

„Eu cel puţin şi colegii mei de la USR-PLUS o să cerem ca votul să fie, el va fi oricum cu bile, dar să fie la vedere. Acolo să vedem cine îşi asumă votul. Fiecare senator, pe conştiinţa lui, când bagă bilele le ascunde sau le arată. Să vedem dacă îşi asumă fiecare votul şi cum şi-l asumă”, a afirmat Spătaru, pentru News.ro.

Senatorii USR-PLUS Simona Spătaru şi Cosmin Poteraş au votat pentru ridicarea imunităţii parlamentare a senatorului PSD Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, conform cererii depuse de DNA.

„Se pare că cei care s-au abţinut nu înţeleg că rolul nostru aici este unul strict procedural, noi nu ne pronunţăm pe vinovăţia sau nevinovăţia unui cetăţean român acest lucru fiind strict apanajul justiţiei”, a explicat Simona Spătaru, potrivit comunicatului de presă al Alianţei.

La rândul său, Poteraş a precizat că rămâne de văzut „dacă ceilalţi senatori vor înţelege prejudiciul moral pe care sunt pe cale să i-l aducă domnului senator şi, la plen, să voteze pentru ridicarea imunităţii”.

„Noi nu suntem instanţă de judecată şi nu ne pronunţăm asupra vinovăţiei dacă domnului senator, în cazul în care votăm pentru ridicarea imunităţii. Dacă domnul fost ministru se consideră nevinovat, e normal să nu-i prejudiciem dreptul de a dovedi asta în instanţă. Rămânând aşa, întotdeauna asupra domnului Bodog va plana suspiciunea comiterii unei fapte nedemne. Urmează să vedem dacă ceilalţi senatori vor înţelege prejudiciul moral pe care sunt pe cale să i-l aducă domnului senator şi, la plen, să voteze pentru ridicarea imunităţii”, a declarat Cosmin Poteraş.

Florian Bodog a fost audit luni în Comisia juridică a Senatului, în contextul cererii DNA.

Liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a anunţat că senatorii social-democraţi vor vota pentru încuviinţarea urmăriri penale în cazul fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”