Stroe: ANRE ar trebui să joace un rol mult mai important în criza din energie / Ce spune despre demiterea șefilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al PNL susține că ANRE a fost până acum o prezență extrem de discretă, dat fiind că e instituția care reglementează piața de energie. Ionuț Stroe crede că demiterea celor din șefia ANRE nu ar rezolva problemele existente.

Ionuț Stroe a criticat atitudinea ANRE FOTO Inquam Photos

Eu știu că la nivel guvernamental au existat discuții atât cu producătorii, furnizorii, traderii, toată lumea a fost invitată de către acest comitet interministerial care a lucrat la această Ordonanță și discuții au fost, mai mari, mai mici, asta nu am cum să apreciez. Există din păcate și actori în piață care nu au participat sau nu și-au dorit poate să participe la aceste discuții. Dar până una alta, Guvernul din câte știu este foarte deschis la orice fel de propunere care vine din partea lor”, a precizat Ionuț Stroe, la RFI, fiind întrebat de ce a fost dat OUG-ul pe energie fără consultarea actorilor din piață.

Purtătorul de cuvânt al PNL a arătat că ANRE ar fi trebuit să fie mai activ. „Eu vă asigur că Guvernul a discutat cu toți acești actori, din toate sectoarele industriei energetice și cu producătorii și cu transportatorii și cu distribuitorii și cu furnizorii, dar eu cred că în actualele condiții, ANRE-ul, apropo, care este practic interfața statului în relația cu piața energiei ar trebui să joace un rol mult, mult, mult mai important. N-aș putea pretinde că poate fi o portavoce a celor care în momentul de față sunt nemulțumiți, dar cu siguranță poate să adune toate aceste propuneri care vin din partea lor și bineînțeles, în măsura în care le consideră oportune, cum a făcut cu aceste măsuri prevăzute în Ordonanță, să facă și cu propunerile care vin din zona pieței de energie”, a completat Stroe.

Demisia șefiei ANRE „nu rezolvă problema”

Reprezentantul PNL a fost de părere că demiterea actualei conduceri a ANRE nu ar rezolva problemele din piață. „Nu știu dacă această soluție rezolvă problema în sine. Problema energiei este una extrem de complexă, este o problemă globalizată, o problemă generată și de factori externi (...), dar nu văd o rezolvare a acestei situații extrem de complexe, complicate, care depinde de foarte mulți factori, de schimbarea conducerii unei instituții. De altfel, anul acesta, sper să nu greșesc, mandatul conducerii ANRE practic se va finaliza și cu siguranță în Parlament va trebui să propunem noi oameni care să conducă această instituție poate mai bine decât au făcut-o cei dinainte, pentru că într-adevăr, ANRE-ul a fost o prezență extrem de discretă, ca și activitate, până acum. A trebuit din păcate să ne confruntăm cu această criză, ca să realizăm cât de importantă este această instituție și bineînțeles să realizăm care ne sunt așteptările în materie de reglementare a pieței de energie, în aceste momente de criză maximă”, a completat Stroe.

Întrebat dacă OUG pe energie va fi modificată în Parlament, deputatul PNL a răspuns: „Dezbaterea parlamentară ne poate aduce foarte multe propuneri. Până la urmă, este dreptul Parlamentului să intervină, în condițiile în care consideră că anumite lucruri pot fi îmbunătățite. N-aș vrea să fac estimări. În coaliție, noi am asumat această Ordonanță în întregul ei. Pe lângă acordul acestor instituții cu responsabilități și competențe în energie, a fost dat și acordul politic pe ea. Vom vedea dacă va fi modificată, dar dacă vor exista modificări, eu sper să fie doar în bine și să fie în acord cu așteptările tuturor care sunt interesați de funcționarea acestei Ordonanțe”.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!