Sondaj. Rusia, cel mai mare duşman al intereselor României. SUA, ţara cu care românii vor cele mai strânse relaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţara condusă de Donald Trump domină în topul favorabilităţii, în timp Rusia lui Vladimir Putin are în continuare o imagine negativă. FOTO EPA-EFE

Aproape o treime dintre români consideră că Rusia este cel mai mare duşman al intereselor României, în timp ce  37% consideră că cele mai strânse relaţii trebuie să fie cu Statele Unite, potrivit unui sondaj al Avangarde.

Datele din sondajul Avangarde,  realizat în perioada 17 – 20 octombrie 2018, pe un eşantion de 803 persoane, prin metoda CATI şi are o marjă de eroare de 3,2%, arată că românii au o opinie clar pro-SUA şi pro-Occident, în timp ce au o părere proastă despre două state aflate în vecinătate, Ungaria şi Rusia.

La întrebarea „vă rugăm să ne spuneţi cu care dintre următoarele ţări v-aţi dori să avem cele mai strânse relaţii”, SUA ocupă primul loc cu 37% dintre opţiuni, urmate de Germania cu 25%, Franţa cu 11%, China şi Rusia cu 9% şi Marea Britanie cu 7%. De asemenea, 53% dintre români cred că NATO ar trebui să îşi păstreze la fel ca acum prezenţa militară în ţara noastră, în vreme ce 33% vor o creştere a numărului de militari din partea Alianţei pe teritoriul naţional. Doar 14% dintre cei intervievaţi consideră că NATO ar trebui să îşi micşoreze numărul de militari din România.

Sursă: Avangarde

Un procent uriaş de români, 87%, vor ca viitorul ambasador american la Bucureşti să susţină în continuare lupta împotriva corupţiei politicienilor declanşată de DNA, iar 74% dintre cei chestionaţi dorindu-şi ca SUA să rămână principalul partener strategic al României.

Întrebaţi care dintre ţările europene ar trebui să fie principalul aliat al României, respondenţii merg în proporţie de 45% pe mâna Germaniei. Franţa e aleasă de 29% dintre respondenţi, Marea Britanie de 16%, Rusia de 7%, iar Italia de 2%.

Rusia este considerată de către români cel mai mare duşman al intereselor ţării noastre (31%), mult peste Ungaria (9%), SUA (5%) Franţa şi Germania (4%). În schimb, în ceea ce priveşte relaţiile României cu Rusia, 47% dintre români cred că acestea ar trebui îmbunătăţite, 27% vor ca el esă rămână la fel, în vreme ce 24% îşi doresc o distanţare cât mai mare de ţara condusă de Vladimir Putin.

Sursă: Avangarde

Pe de altă parte, 59% dintre români cred că scutul de la Deveselu că e este un lucru bun, 20% îl consideră nociv, iar alţi 21% nu ştiu despre ce este vorba.

Cea mai bună părere în ceea ce priveşte un şef de stat îl are în cap de listă pe Emmanuel Macron, preşedintele Franţei (38%). Macron e urmat de cancelarul german Angela Merkel (37%), de preşedintele american Donald Trump (29%), de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker (20%), de Vladimir Putin (18%), Viktor Orban (17%) şi de Igor Dodon (11%).

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”