Sondaj global. Guvernul, cea mai de încredere instituţie pe timpul pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii au fost în prima linie a pandemiei

În contextul pandemiei de coronavirus, guvernul a devenit cea mai de încredere instituţie, potrivit Barometrului Edelman 2020, un studiu realizat luna trecută în 11 ţări. România nu se numără printre statele prinse în cercetare. La nivel global, încrederea în guvern (65%) a crescut cu 11 procente din ianuarie, ajungând pentru prima dată instituţia care se bucură de cea mai mare încredere.

Barometrul de Încredere Edelman relevă că, pe fondul pandemiei de coronavirus, încrederea oamenilor în guvern (65%) a crescut cu 11 procente din ianuarie, ajungând pentru prima dată instituţia care se bucură de cea mai mare încredere. Încrederea în Guvern a crescut în 6 dintre cele 11 pieţe cercetate, inclusiv în Marea Britanie (24 de puncte), Canada (20 de puncte), Germania (19 puncte) şi Coreea de Sud (16 puncte).

“Confruntaţi cu una dintre cele mai mari crize de sănătate şi financiare din istorie, oamenii se îndreaptă către guvernele lor pentru leadership şi speranţă”, a declarat Richard Edelman, CEO Edelman. “Rapiditatea impunerii şi amploarea măsurilor de izolare, performanţa curajoasă a serviciilor de sănătate publică şi dimensiunea alocărilor bugetare pentru sprijinirea sectorului privat au demonstrat că guvernul ia rapid măsuri importante. Aceasta este o schimbare uimitoare pentru guvern, care întotdeauna s-a aflat în partea de jos a ierarhiei de încredere”, a mai arătat acesta.

Rezultatele Barometrului de Încredere Edelman 2020, pe scurt: 

  • Încrederea în guvern (65%) a crescut cu 11 procente din ianuarie, ajungând pentru prima dată instituţia care se bucură de cea mai mare încredere.  
  • Aproape trei din patru respondenţi cred că restricţiile impuse de pandemie libertăţii lor de mişcare sunt complet rezonabile şi adecvate.  
  • Nevoia de informaţii corecte legate de pandemie a condus la creşterea încrederii în sursele de ştiri la un nivel fără precedent: mass-media tradiţionale (+7 puncte) şi blogurile (+8 puncte) au înregistrat cele mai mari creşteri. Presa tradiţională (69%) este cea mai de încredere sursă, urmată de motoarele de căutare (64%), de bloguri (52%) şi de social media (45%).  
  • Îngrijorările legate de ştirile false rămân încă mari; 67% sunt îngrijoraţi că sunt răspândite multe ştiri şi informaţii false despre virus.  
  • În pofida unei creşteri de patru puncte a încrederii în mediul de business (62%) şi a mai multor acţiuni extrem de importante întreprinse de companii şi de liderii lor, majoritatea respondenţilor consideră că mediul de business acţionează greşit, mediocru sau eşuează complet în a pune oamenii înaintea profitului (50%), a implementa măsuri de protecţie pentru angajaţi şi consumatori (41%), a ajuta furnizorii mai mici şi clienţii să rămână în business (46%).  
  • Majoritatea respondenţilor favorizează o abordare adaptată şi prudentă pentru redeschiderea economiei şi reluarea activităţii. 67% consideră că trebuie să acordăm prioritate salvării de vieţi şi nu de locuri de muncă.  
  • Respondenţii din 7 dintre cele 11 ţări în care a fost realizat studiul consideră că ONG-urile locale nu sunt pregătite să facă faţă crizei, inclusiv în Germania, SUA şi Canada.  
  • După aproape un deceniu în care a fost cel mai de încredere sector al industriei, tehnologia (74%) e acum pe locul al treilea, după cel alimentar (76%) şi sănătate (76%), care au înregistrat salturi de 9 şi, respectiv, 8 puncte.

1.200 de persoane din 11 ţări

Sondajul a fost realizat de Edelman Intelligence în perioada 15 - 23 aprilie pe un eşantion de peste 13.200 de respondenţi din 11 ţări: Canada, China, Franţa, Germania, India, Japonia, Mexic, Arabia Saudită, Coreea de Sud, Marea Britanie şi SUA. 1.200 de persoane au fost intervievate în fiecare ţară, 100 dintre acestea făcând parte dintr-un public informat.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare