Soluţiile lui Marko Bela pentru Ţinutul Secuiesc: „Trebuie acordate atribuţii speciale şi reluate şedinţele comune de guvern”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marko Bela FOTO Mediafax

Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, consideră că reluarea şedinţelor comune de guvern româno-ungare ar putea rezolva problemele din relaţia bilaterală. Senatorul maghiar a subliniat că problema Ţinutul Secuiesc încă există şi „este una delicată mai ales în acest spaţiu al Europei”.

„Cu toţii trebuie să fim foarte atenţi şi foarte responsabili când încercăm să construim un parteneriat cât mai strâns între cele două ţări. Eu afirm că în deceniile trecute, totuşi, s-a reuşit acest lucru şi nu avem voie să riscăm o astfel de relaţie prin nişte gesturi pripite şi mai ales prin discuţii, divergenţe prin presă”, a declarat Marko Bela, vineri, pentru RFI.

Senatorul maghiar consideră că există căi diplomatice prin care se poate rezolva orice problemă aparută şi a subliniat că „problema etnică, mai ales în acest spaţiu al Europei, este una delicată şi trebuie să fim foarte prudenţi şi foarte vigilenţi".

Marko Bela pune asperităţile din relaţia româno-ungară pe seama lipsei unui dialog permanent: „Ceea ce s-a întâmplat de fapt se explică şi prin lipsa unui astfel de dialog permanent. Mi se pare că au trecut vreo patru sau cinci ani de când nu au mai fost şedinţe comune ale celor două guverne, în timp ce între 2005-2008, în fiecare an au existat astfel de şedinţe, ceea ce a însemnat că în timpul anului, guvernele, ministerele au fost în permanentă legătură. În ultimii ani, s-a întrerupt acest şir al şedinţelor comune şi se simte acest lucru. Dacă vreţi, am un proverb românesc foarte bine cunoscut: ochii care nu se văd se uită!".

Liderul maghiar consideră că, deşi Ţinutul Secuiesc „rămâne în continuare o problemă”, însă „în problema limbii materne, în problema învăţământului în limba maternă, în general, în ceea ce priveşte relaţiile etnice am progresat foarte mult”.

Marko Bela consideră că „situaţiile speciale necesită soluţii speciale”, iar în acest sens propune o serie de măsuri care ar trebui luate în Ţinutul Secuiesc. „În cazul zonelor sau unităţilor administrativ-teritoriale unde există o populaţie minoritară consistentă, unde în cazul maghiarilor sunt mulţi maghiari, bineînţeles că trebuie să se găsească şi să se acorde atribuţii speciale, mai ales în privinţa problemelor care privesc identitatea naţională: învăţământul, folosirea limbii materne, aşa cum există aşa ceva şi în acest moment, dar aceste drepturi bineînţeles că vor trebui lărgite în anumite domenii şi în general, o putere de decizie mai mare în acele unităţi administrativ-teritoriale”, a conchis UDMR-istul.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare