Soarta lui Nicuşor Dan se decide peste două săptămâni. Biroul Naţional al USR a convocat Consiliul Politic al partidului pentru data de 17 iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Biroului Naţional al USR au decis, joi seară, să convoace Consiliul Politic al partidului, cel mai înalt for de conducere după Congres, pentru data de 17 iunie în vederea analizării situaţiei create de demisia lui preşedintelui Nicuşor Dan din partid.

Şedinţa s-a desfăşurat pe Skype, procedura fiind prevăzută în statutul USR. Din Consiliul Politic al partidului fac parte membrii Biroului Naţional, liderii organizaţiilor judeţene şi parlamentarii USR.

Consiliul Politic va trebui să decidă calea de urmat de către partid după demisia din partid a preşedintelui Nicuşor Dan. Consiliul poate valida sau invalida decizia Biroului Naţional care a dus la demisie, cea legată de poziţionarea USR faţă de referendumul privind familia.

Preşedintele demisionar al USR, Nicuşor Dan, a declarat joi că în cazul în care un organism de conducere al partidului superior Biroului Naţional va anula decizia de poziţionare a formaţiunii pe problema familiei, el se va întoarce în USR, precizând că în caz contrar va aştepta să apară un partid în care să se regăsească.

”Partidul a luat ieri o decizie printr-un organ de conducere. Mai există două organe superioare pe care poate să le convoace membrii. Dacă partidul îşi schimbă politica pe această chestiune care pentru mine este de principiu şi dacă mă primesc şi ei înapoi sunt gata să mă întorc”, a declarat Nicuşor Dan.

Întrebat dacă Biroul Naţional (BN) era îndreptăţit să ia o decizie atât de importantă precum cea a poziţionării partidului pe tema revizuirii Constituţiei sau acest lucru trebuia hotărât de Consiliul Politic sau chiar de congres, Nicuşor Dan a spus că statutul nu e foarte clar, că există două interpretări, dar că decizia luată de BN produce efecte.

Nicuşor Dan a spus că există chiar posibilitatea convocării unui referendum intern în USR pe tema poziţionării partidului faţă de revizuirea Constituţiei, ”în cazul în care 200 de membri o cer”.

Întrebat ce va face în cazul în care decizia partidului va rămâne cea luată miercuri, şi anume poziţionarea împotriva revizuirii Constituţiei pe tema familiei, Nicuşor Dan a spus că o să aştepte să apară un partid în care să se regăsească, dar a precizat că nu va pune bazele unei noi formaţiuni politice.

În urma demisiei lui Nicuşor Dan, conducerea USR a fost preluată de către Elek Levente, întrucât este vicepreşedintele partidului cu cel mai mare număr de voturi obţinute la Congresul din 13 mai. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie