Silberstein şi Finkelstein dau idei anti-Băsescu
0Liberalii nu vor organiza mitinguri, preferând publicitatea în mass-media şi out-door. Campania pentru demiterea lui Traian Băsescu, pe care PNL o va declanşa de miercuri, va beneficia
Liberalii nu vor organiza mitinguri, preferând publicitatea în mass-media şi out-door.
Campania pentru demiterea lui Traian Băsescu, pe care PNL o va declanşa de miercuri, va beneficia şi de aportul echipei de strategi Tal Silberstein-Arthur Finkelstein, care lucrează în prezent la rebranduirea imaginii premierului Călin Popescu Tăriceanu, susţin surse din partid.
Potrivit acestora, primul-ministru va comunica firmei cu care sunt asociaţi cei doi consilieri principiile pe care se va axa campania liberalilor, urmând ca ei să pună la dispoziţia partidului, în cel mai scurt timp, variante de promovare a mesajului. Sursele amintite susţin că implicarea echipei Silberstein-Finkelstein nu va fi foarte amplă, dată fiind durata scurtă a campaniei dinaintea referendumului din 19 mai.
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, ne-a declarat că mesajele anti-Băsescu vor fi trasmise către votanţi prin intermediul unor clipuri audio şi video, al afişelor publicitare şi al reclamelor în presa scrisă centrală şi locală. Conform secretarului general, liberalii vor insista asupra faptului că Traian Băsescu a minţit pentru a ascunde corupţia şi a încălcat în repetate rânduri Constituţia. Motreanu a precizat că liberalii nu vor organiza niciun miting, dar că toţi liderii formaţiunii vor ieşi în teritoriu pentru a cere electoratului să voteze pentru demiterea şefului statului. Conducerea formaţiunii liberale a hotărât, în ultima şedinţă, ca toţi miniştrii şi vicepreşedinţii să redacteze rapoarte despre activitatea pe care au avut-o în circumscripţii pe perioada campaniei.
Şeful de campanie al PNL este vicepreşedintele Ludovic Orban, ministru al transporturilor, cunoscut adversar al şefului statului.