Siegfried Mureşan: România trebuie să pună condiţia intrării în Schengen pentru a accepta Europa cu două viteze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eurodeputatul PMP, Siegfried Mureşan. FOTO Eduard Enea

Eurodeputatul popular Siegfried Mureşan a declarat, la lucrările plenare ale Parlamentului European, că acceptarea României în zona Schengen ar reduce teama românilor faţă de impunerea unei Europe cu două viteze. Eurodeputatul a punctat că acest lucru nu trebuie privit ca pe un favor pentru ţara noastră, deoarece România îndeplineşte deja condiţiile pentru acceptare şi „merităm“ acest lucru.

„Suntem la începutul unui proces de reflecţie şi a unei consultări publice. Preşedintele Comisiei Europene, Juncker spune următorul lucru:Uniunea Europeană, în forma actuală, nu corespunde pe deplin aşteptărilor oamenilor, cetăţenilor. Nu poate face ceea ce oamenii aşteaptă de la Europa. De aceea Uniunea Europeană trebuie îmbunătăţită, trebuie reformată, e un proces firesc" , a declarat Siegfried Mureşan prezent la Strasbourg la lucrările plenare al Parlamentului European, întrebat despre discuţiile din Legislativul european despre o Europă cu mai multe viteze.

Eurodeputatul a adăugat că scenariul ideal este ca „toate cele 27 de state membre care vor rămâne după ieşirea Marii Britanii, împreună să facă toţi aceşti paşi de integrare“.  „Dar, vedem că apetitul de integrare este diferit de la stat la stat. Vedem acum, vor avea loc alegeri parlamentare în Olanda şi vedem liderii de partide proeuropene spunând că locul acordului de asociere dintre UE şi Ucraina este la coşul de gunoi. Deci, un apetit foarte mic pentru integrare într-un stat membru fondator al Uniunii Europene, în Olanda. Şi acestui apetit diferit de la stat la stat trebuie să-i răspundem. Şi anume, una din propuneri este ca statele care doresc să se integreze mai mult să se poată integra fără a putea fi reţinute de statele care nu doresc să se integreze, ceea ce se numeşte Europa cu două viteze“ a completat Mureşan.

Europarlamentarul a adăugat în cazul României pe tema Europei cu mai multe viteze, la nivelul politicului există teama că ţara noastră va rămâne în afara proiectului. „Nouă ne e teamă că vom rămâne pe dinafară. De aceea, ce avem de spus, primul lucru pe care l-aş spune dacă aş fi reprezentant al Guvernului sau al Preşedinţiei în negocieri, prioritatea numărul unu, fiecare stat membru  să poată participa la toţi viitorii paşi de integrare europeană. Să nu existe criterii, condiţii, criterii cantitative definite care să ne excludă, pe care, dacă nu le îndeplinim să ne excludă de la viitorii paşi de integrare. (...) Şi, de ce ne este teamă de Europa cu două viteze ? Fiindcă proiectele de succes unde Europa cu două viteze funcţionează până acum, zona Euro şi zona Schengen, noi încă nu participăm. (...) Elementul esenţial care ar duce la reducerea temerii cetăţenilor români faţă de Europa cu două viteze este acceptarea în zona Schengen, unde ştim că îndeplinim condiţiile şi merităm să fim acceptaţi. De aceea, dacă aş fi preşedinte, ministru, aş spune în toate negocierile: acceptaţi-mă în zona Schengen fiindcă îndeplinesc condiţiile şi atunci românilor le va fi mai puţină teamă de Europa cu două viteze“ a subliniat Mureşan.

Eurodeputatul a adăugat că lucru cel mai greşit pe care l-ar putea face România în această periodaă este să nu participe activ la discuţiile despre viitorul Europei. „Trebuie să fim parte la discuţie, să ne punem condiţiile. Este începutul unui proces de consultare publică. Preşedintele Comisiei Europene a spus că nu se va lua nicio decizie înainte de luna decembrie. Pe bună dreptate, căci vom avea alegeri parlamentare în Germania în septembrie, prezidenţiale în Franţa în luna mai. Deci, e începutul unei consultări publice, trebuie să ne manifestăm. Iar, opinia mea este ca nici măcar în decembrie nu se vor lua decizii importante, va fi un moment intermediar“ a conchis reprezentantul PPE.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete