Sentinţa de care se agaţă politicienii ca să reînvie Ordonanţa 13

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O sentinţă pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, într-o cauză de abuz în serviciu judecată definitiv, a amplificat încă şi mai mult scandalul legat de ordonanţa 13, cea din cauza căreia românii protestează de două săptămâni. Politicienii folosesc sentinţa ca să repună pe tapet „meritele” ordonanţei 13.

Curtea de Apel Alba Iulia a anulat o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare, punând în aplicare interpretarea dată anul trecut de către Curtea Constituţională asupra definiţiei abuzului în serviciu. Dar să vedem mai întâi în ce a constat cauza.

Faptele

Dosarul l-a vizat, printre alţii, pe Daniel Dan, care era secretarul judeţului Hunedoara. Acesta avea în subordine şi Direcţia de Protecţie a Copilului, unde era o şefă interimară. Daniel Dan a organizat concurs pentru ocuparea postului, la care s-a înscris un singur concurent: chiar interimara.

Înainte de concurs, secretarul judeţului i-a cerut interimarei să formuleze ea însăşi întrebările de examen şi baremurile de răspuns. Femeia s-a conformat, a pus întrebările şi baremurile pe un stick de memorie şi i l-a înmânat lui Daniel Dan, membru în comisia de examen. Interimara a luat concursul cu 92 de puncte din 100 posibile şi a devenit astfel director plin. Aceste fapte sunt documentate riguros de către procurori: interceptări legale, percheziţii informatice etc. Nici daniel Dan nu a negat faptele, dar a justificat cererea privind formularea întrebărilor chiar de către concurentă prin aceea că el nu cunoştea problematica protecţiei copilului, ca să formuleze el însuşi întrebările.

Condamnarea

Pe 5 aprilie 2016, Daniel Dan a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, fiind dovedit că a trucat concursul. Era, deci, cu două luni înainte ca CCR să decidă că, în definiţia abuzului în serviciu, sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” trebuie interpretată prin „îndeplineşte cu încălcarea legii”, prin „lege” înţelegându-se doar legi, ordonanţe simple şi ordonanţe de urgenţă. Decizia aceasta a fost dată pe 15 iunie şi a fost publicată pe 8 iulie.

Contestaţia

În octombrie 2016, Daniel Dan a contestat la Tribunalul Hunedoara executarea pedepsei, pe motiv că el a fost condamnat pentru încălcarea hotărârii de guvern care reglementa organizarea concursurilor, iar CCR a stabilit că există abuz în serviciu doar dacă se încalcă legi sau ordonanţe.

Tribunalul Hunedoara i-a respins conetstaţia, pe motiv că atât procurorii, în rechizitoriu, cât şi cele două instanţe care au judecat cauza (Tribunalul Hunedoara şi Curtea de Apel Alba Iulia) au arătat că Daniel Dan a încălcat nu doar prevederi din HG, ci şi acele prevederi din legea privind statutul funcţionarilor publici referitoare la organizarea concursurilor.

Daniel Dan a contestat la Curtea de Apel Alba Iulia această decizie. Iar Curtea de Apel statuat că procurorii, în rechizitoriu, şi judecătorii, în deciziile pe fondul cauzei, au evocat doar vag prevederile încălcate din lege şi au insistat în amănunt pe prevederile încălcate din hotărârea de guvern care detalia legea. Prin urmare, judecătoarea Anda Santai a zis aşa: Daniel Dan a fost condamnat doar pentru încălcarea unui HG, care e o normă inferioară legii, deci conform deciziei CCR, nu este faptă penală.

Soluţia

De altminteri, procurorii şi judecătorii fondului nici nu aveau de ce să insiste pe încălcarea legii, căci au dat sentinţele înainte ca CCR să nuanţeze definiţia abuzului în serviciu. Nu aveau cum să anticipeze în aprilie 2016, când s-a dat sentinţa definitivă, ce avea să spună CCR peste două luni.

Deci avem de-a face de o interpretare neunitară, de către judecătorii de la Tribunalul Hunedoara şi de la Curtea de Apel Alba Iulia, a deciziei CCR privind abuzul în serviciu. Soluţia la care procurorii pot apela este aceea de a face contestaţie în anulare la Înalta Curte, iar Instanţa Supremă să dea o interpretare unitară a deciziei CCR în toate cazurile de abuz în serviciu.

Sentinţa de la Alba Iulia nu are aşadar nicio legătură ordonanţa 13, după cum clamează mai mulţi politicieni. Scopul ordonanţei nu a fost acela de a acoperi un vid legislativ care de fapt n-a existat nicio clipă, ci, folosind drept pretext decizia CCR, să modifice legislaţia penală în sensul propus de fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache. 

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie