Senatul aprobă transformarea Oficiului Român pentru Imigrări în Inspectoratul Român pentru Imigrări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul a adoptat, marţi, un proiect de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă care prevede transformarea Oficiului Român pentru Imigrări în Inspectoratul Român pentru Imigrări, pentru întărirea capacităţii instituţionale în vederea prevenirii şi combaterii imigraţiei ilegale.

Senatorii au adoptat, în acest sens, un amendament propus plenului de Comisia pentru administraţie la un proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 18/2012 pentru modificarea OUG 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Inspectoratul General pentru Imigrări, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, se va afla în subordinea MAI, prin reorganizarea Oficiului Român pentru Imigrări, care se desfiinţează.

Membrii Comisiei pentru administraţie au argumentat că actuala organizare şi resursele alocate acestei instituţii nu permit o reacţie rapidă şi eficientă în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei operative prezente şi nici nu conferă un nivel de reprezentare corespunzător unei instituţii de nivel naţional, fiind necesară modificarea structurală şi creşterea nivelului de ierarhizare a acesteia.

Ordonanaţa de urgenţă mai prevede înfiinţarea funcţiei de ministru delegat pentru administraţie.

Potrivit Guvernului, operarea acestei modificări legislative era necesară pentru a se respecta Hotârârea Parlamentului 15/2012 privind acordarea încrederii Guvernului prin care a fost stabilită noua componenţă a Executivului.

Actul normativ stabileşte că ministrul delegat pentru administraţie va trebui să contrasemneze toate ordinele şi instrucţiunile care vizează atât domeniul ordinii publice, siguranţei şi securităţii naţionale ori alte domenii din competenţa MAI, cât şi domeniul administraţiei publice.

Proiectul, iniţiat de Guvern, are un caracter organic, iar Senatul este Cameră decizională.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete