Senator PNL, despre candidatura lui Călin Georgescu: „Soluţia corectă ar fi de a nu i se permite”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Fenechiu, senator PNL, afirmă că Călin Georgescu nu va putea candida la prezidențiale din cauza problemelor legale și financiare, iar soluția corectă ar fi să i se interzică participarea.

Călin Georgescu. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a emis luni o declarație categorică referitoare la candidatul Călin Georgescu, subliniind că acesta nu va fi lăsat să participe la alegerile prezidențiale din 2025, conform PrimaNews.ro

Întrebat în cadrul emisiunii România Politică despre șansele ca Georgescu să poată trece de filtrul CCR, Fenechiu a răspuns ferm: „Eu, sincer, cred că nu, pentru că, tehnic, Curtea Constituţională, dacă i-ar permite să candideze, ar fi într-o situaţie în care ar fi greu să explice care e motivul anulării procedurii electorale”.

Senatorul liberal a subliniat că sunt deja evidente problemele cu care se confruntă campania lui Călin Georgescu. „Există nişte probleme serioase în campania lui Călin Georgescu, pe de o parte problemele apărute în zona online, pe de altă parte problemele de finanţare”, a explicat Fenechiu. Acesta a adăugat că este dificil de crezut că Georgescu ar fi putut duce o campanie fără a avea cunoștință de resursele financiare și media folosite. „Este greu de îngurgitat o aserţiune potrivită căreia unii au făcut campanie domnului Georgescu, fără ca domnul Georgescu să ştie”, a mai spus senatorul PNL.

Fenechiu a continuat cu o observație ironică, subliniind că este imposibil ca un candidat să poată avea o campanie electorală fără implicare: „Totuşi, noi suntem nişte oameni maturi, nişte oameni sănătoşi la cap, şi mi-e greu să cred că cineva poate să facă o campanie electorală fără să cheltuie niciun ban sau se găsesc unii care să-i facă o campanie media, făcând doar aşa, din simpatie pentru domnul Georgescu.

În plus, senatorul PNL a adus în discuție cazul controversat al Dorinei Şoşoacă, care nu a primit permisiunea de a candida, considerând că motivul care a stat la baza acestei decizii este mult mai puțin grav decât posibilele nereguli în campania lui Georgescu. „Să nu uităm că doamna Şoşoacă nu i s-a permis să candideze pentru argumente şi pentru motive care, în opinia mea, sunt cu mult sub cele pe care le-am văzut în decizia Curţii de anulare a alegerilor”, a afirmat Fenechiu, exprimându-și convingerea că soluția corectă ar fi interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu. „Eu cred că dacă ar exista o consecvenţă a Curţii, soluţia corectă ar fi o soluţie de a nu i se permite”, a spus acesta, adăugând cu o notă de sarcasm că nu crede că Georgescu ar fi „mai puţin antisemit sau mai puţin prolegionat decât doamna Şoşoacă”.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco