Şeful statului a făcut astăzi controlul medical anual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu a făcut controlul medical anual la Spitalul Militar din Capitală FOTO Mediafax

Preşedintele Traian Băsescu a făcut, marţi, controlul medical anual. Investigaţiile au fost efectuate de o echipă de medici de la Spitalul Militar, în timpul unei consultaţii care a durat cinci ore.

„Domnul preşedinte Traian Băsescu a fost ieri să efectueze controlul medical anual. Investigaţiile complete au fost  derulate de către o comisie de medici a Spitalului Militar din Bucureşti, durând aproximativ cinci ore”, a spus purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.

Preşedintele a făcut, în urmă cu un an, în decembrie 2011, vizita medicală anuală la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar, comisia medicală constatând, la momentul respectiv, că Traian Băsescu „este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.”

Preşedintele Traian Băsescu a fost la Spitalul Militar Central pentru un control medical şi la sfârşitul lunii februarie 2010. Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, declara atunci că preşedintele Traian Băsescu a efectuat în 27 februarie controlul medical anual, făcut de o comisie formată din 13 medici specialişti, conform unei hotărâri a CSAT din 2007 şi a susţinut că şeful statului este „foarte sănătos”.

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă