Şedinţă PSD la Sinaia. Dragnea s-a înţeles cu Tăriceanu şi cu Oprea pentru susţinerea primarilor într-un singur tur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţi, senatori, baroni locali şi europarlamentari PSD s-au reunit, la Sinaia, pentru a trasa obiectivele partidului pentru anul electoral 2016, dar şi priorităţile legislative din noua sesiune parlamentară. Revenirea la alegerea primarilor în două tururi, temă care sperie PSD, este punct important al discuţiilor pe care le poartă social-democraţii la Sinaia.

UPDATE Preşedintele PSD Liviu Dragnea, la sfârşitul şedinţelor PSD care s-au desfăşurat la Sinaia: Am adoptat câteva decizii importante. Am decis că vom propune UNPR un proiect de acord de colaborare care să dea posibilitatea tuturor organizaţiilor PSD şi UNPR ca acolo unde consideră că se măresc şansele în alegeri pot crea alianţe. O să propunem un astfel de acord şi colegilor din ALDE care să conţină aceleaşi condiţii. Nu vom face alianţe cu o altă formaţiune politică. Dacă cei din UNPR şi ALDE sunt de acord, vom încheia alianţe. Nu facem alianţe nici cu PNL, nici cu Mişcarea Populară. 

Am discutat şi în grupuri şi în CExN despre acţiunea profund nedemocratică iniţiată de PNL şi presiunile pe care PNL le exercită asupra Guvernului apolitic de a modifica alegerile locale. Dacă prin mijloace abuzive şi nedemocratice s-ar putea întâmpla asta, PSD nu va participa la alegerile locale. S-a adoptat calendarul alegerilor locale prin hotărâre de guvernare. Atunci când Guvernul a fost votat în Parlament, nu a avut în programul de guvernare intenţia de a modifica legile electorale. Guvernul Cioloş şi-a luat angajamentul că va organiza alegerile nepărtinitor. La nivel parlamentar vrem să avem acelaşi tip de colaborare (n.r. cu UNPR). Am validat candidatura colegului nostru Florin Tătaru pentru Baia-Mare.  

Am înţeles că domnul Cioloş vrea să aibă discuţii. Sper să aibă cu toate partidele laolaltă. Am vorbit şi cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Oprea şi cu domnul Constantin. Domnul Tăriceanu este invitat în această seară la o emisiune şi ar trebui să fim atenţi ce va spune. 

Despre cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Gabriel Oprea

Decizia este că vom vota pentru cererea DNA de încuviinţarea. 

UPDATE Deputaţii PSD l-au ales lider al grupului pe Florin  Pâslaru, care l-a înlocuit pe Maian Neacşu, ales şef de campanie al PSD la lagerile locale. Florin Pâslaru a fost condamnat de instanţa supremă la o amendă penală de 2.000 de lei pentru conflictul de interese în care s-ar fi aflat atunci când şi-a angajat fiul la cabinetul său parlamentar.

"Mâine poate PNL vrea trei tururi. Un coleg, căruia nu o să-i dau numele a venit cu o idee. La comune un tur. La oraşe doua tururi, la muncipiu 3 tururi şi la Bucureşti atâtea tururi până iese Buşoi. Să discutăm cum fiecare dintre noi ne implicăm în aceste alegeri", a spus Liviu Dragnea, în şedinţa deputaţilor PSD.

Potrivit unor surse de la vârful PSD, conducerea partidului a vorbit cu premierul Dacian Cioloş, care le-a transmis că vrea să iniţieze consultări privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi. PSD i-a spus lui Cioloş că se opune unei astfel de iniţiative, dar va merge la consultări pentru a convinge Guvernul să nu intervină în această problemă.

La şedinţa deputaţilor PSD se va face şi anunţul înlocuirii lui Marian Neacşu din funcţia de lider al deputaţilor PSD cu deputatul Florin Pâslaru.

După şedinţa deputaţilor PSD va avea loc reuninea senatorilor, unde se va discuta despre sprijinul acordat de PSD lui Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele PSD Liviu Dragnea a admis, în urmă cu două săptămâni, că există mai multe nemulţumiri în rândul senatorilor PSD în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu. Primul impuls a lui Dragnea a fost să-i retragă sprijinul lui Tăriceanu din fruntea Senatului, iar decizia a rămas să fie luată la şedinţa senatorilor PSD de la Sinaia, care o precedă pe cea a Comitetului Executiv Naţional al PSD. 

După-amiază va avea loc şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, unde se va decide politica de alianţe a partidului. Potrivit unor surse de la vârful PSD, preşedintele partidului Liviu Dragnea nu vrea să se mai asocieze cu imaginea lui Gabriel Oprea şi de aceea va propune colegilor săi ca PSD să intre în alegeri de unul singur. La nivel central nu se va încheia nicio alianţă electorală cu UNPR, însă baronii vor avea libertatea ca la nivel local să încheie alianţe electorale cu orice partid politic, cu o singură excepţie.

Interzis la alianţe cu Băsescu

Liviu Dragnea nu le va permite partidelor politice să încheie alianţe cu Mişcarea Populară, condusă de fostul preşedinte Traian Băsescu. În rest,  social-democraţii nu vor avea nicio interdicţie să facă alianţe cu UNPR, ALDE, chiar şi cu PNL. "În multe judeţe USL încă trăieşte şi PSD şi PNL sunt ncă împreună. Cele mai multe solicitări din teritoriu sunt pentru alianţe cu ALDE. Mai puţine cu UNPR", a precizat surse social-democrate de la nivel central. 

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei