Ședință de urgență la USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii partidelor din USL, respectiv premierul desemnat Victor Ponta, preşedinte al PSD, preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşedintele PC, Daniel Constantin, dar şi preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, s-au reunit, marţi, în şedinţă.

UPDATE 12.50 Preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a răspuns, marţi, jurnaliştilor care au insistat cu întrebările referitoare la câţi vicepremieri va avea viitorul Cabinet, că riscă să devină pisălogi şi că acest lucru e plictisitor chiar şi la oameni tineri.

"Deja riscăm să devenim pisălogi şi asta este plictisitor, chiar şi la oameni tineri", a răspuns Antonescu, la ieşirea din sediul USL.

El le-a cerut jurnaliştilor care-i adresau întrebări privind componenţa Cabinetului să-i permită să-şi manifeste dreptul la circulaţie şi să plece la Galaţi, acolo unde are o acţiune.

"Plecăm la Galaţi, avem o acţiune acolo şi vă rog să ne permiteţi să ne manifestăm drepturile de cetăţeni liberi, adică dreptul de circulaţie", le-a spus Antonescu jurnaliştilor.

El a precizat că discuţiile referitoare la structura Cabinetului au fost încheiate de multă vreme.

"Discuţiile privitoare la componenţa Cabinetului sunt încheiate de mai multă vreme, nu s-au încheiat azi. V-am spus, v-a spus şi premierul desemnat, de ieri, că este în posesia, este hotărât asupra componenţei. Lucurile au fost discutate, nu s-au discutat astăzi", a susţinut Antonescu.

Liderul PNL a mai spus că este mulţumit de cum arată lista cu membrii Guvernului şi a arătat că până marţi seară, când aceasta va fi prezentată, nu mai pot interveni modificări.

UPDATE 11.55 Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, marţi, la plecarea de la sediul USL, că "există un singur nume sigur" pentru Cabinetul său, cel al lui Daniel Constantin, şi că va prezenta întreaga structură a Guvernului în această seară, la ora 21.10.

"Aici are loc reuniunea liderilor ACD. Am venit să finalizez discuţiile referitoare la membrii din Guvern care aparţin ACD, nu există niciun fel de problemă. Am avut suportul total al liderilor ACD, iar cuvântul final îl am eu", a spus Ponta, la plecarea de la sediul USL.

El a mai spus că „nu există trei nume sigure, ci un singur nume sigur: Daniel Constantin".

Victor Ponta a menţionat că s-a hotărât asupra întregii structuri a Guvernului, pe care o va prezenta marţi seară, la ora 21.10.

UPDATE 11.30 Victor Ponta a plecat de la ședință și va anunța lista cabinetului său la ora 21.00.

Şedinţa are loc la sediul USL.

De asemenea, la sediul USL a sosit şi vicepreşedintele PSD Marian Oprişan.

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, luni, că are "în minte" lista cu viitorii miniştri, că nu a avut timp să discute cu aceştia şi că speră să nu fie refuzat, el precizând că marţi seară, probabil la ora 21.00, va prezenta lista cu propuneri conducerilor partidelor din USL.

El a precizat că alegerea viitorilor miniştri s-a făcut luând în considerare experienţa profesională şi integritatea respectivelor persoane.

"Am în minte lista Cabinetului. Azi nici cei care vor fi miniştri nu ştiu, pentru că nu am avut timp să discut cu ei. Sper să nu mă refuze, pentru că e un moment extrem de special, e un Guvern cu un mandat special, de şase luni", a spus Ponta.

El a arătat că are o listă a miniştrilor şi că marţi va trebui să discute cu fiecare în parte şi, în mod preliminar, cu decidenţii politici ai USL pentru a avea, miercuri, sprijin pentru întreaga listă.

"Mâine seară, probabil la ora 21.00, prezint lista propunerilor către conducerilor celor trei partide ale USL, iar miercuri la ora11.00 va avea loc CexN al PSD şi structurile similare ale PNL şi PC", a spus Ponta.

Citeşte şi
EDITORIAL DE SABIN ORCAN
Bancul anului: Şova la Justiţie

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?