Ședința comisiilor de cultură pentru audierea candidaților la șefia TVR a fost reluată. PDL își cere drepturile. Diaconu critică politizarea TVR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu a criticat, marţi, în şedinţa Comisiilor de cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului modul în care au fost realizate nominalizările pentru cei care vor ocupa posturile de membru în Consiliul de Administraţie al TVR, pe criteriu politic.

La reluarea şedinţei comisiilor reunite de cultură, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat că grupul său parlamentar are dreptul să desemneze, potrivit legii TVR, trei reprezentanţi în Consiliul de Administraţie. Toader a invocat algoritmul politic la care face referire legea de organizare şi funcţionare a TVR.

Ulterior, senatorul PNL Mircea Diaconu a luat cuvântul pentru a critica desemnarea pe criterii politice a conducerii TVR.

„Mă uit pe nişte hârtii de la Guvern, de la preşedinte. Nu am auzit în viaţa mea de aceste persoane, drept care câtă vreme - în nume personal - nu vom izbuti o lege 41 care să depolitizeze televiziunea şi radioul public, eu mă abţin de la orice vot posibil pe acest subiect", a spus Diaconu.

„Împărţirea politică este atât de evidentă, atât de clară, atât de periculoasă după părerea mea, mai ales în situaţia în care TVR a ajuns într-un punct de faliment total. Ori, în loc să eliminăm cauza, cauza este exact asta, pentru că punem acolo oameni garantaţi politic şi împărţiţi pe proporţii politice, în loc să căutăm manageri sau oameni neutri, sau oameni puternici sau personalităţi", a susţinut senatorul PNL.

De asemenea, preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a solicitat membrilor celor două comisii acordul pentru audierea în şedinţa de marţi şi a celor trei propuşi de PDL ca membri titulari pentru CA al TVR.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”