Schimbări în eşalonul al doilea al puterii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a semnat, ieri, mai multe decrete care vizează schimbări în diferite ministere, în funcţii de secretari de stat sau asimilate acestora.

Primul-ministru a acceptat  propunerea ministrului de Interne de numire a lui Petre Tobă (foto) la conducerea Poliţiei Române, în locul lui Liviu Popa. De asemenea, chestorul Ioan Căbulea a fost numit şef al Departamentului de ordine şi siguranţă publică din MAI, în locul lui Petre Tobă.

Propunerea de schimbare a şefului Poliţiei Române vine la câteva zile după ce premierul Victor Ponta declara, ca urmare a fugii lui Sile Cămătaru, că a cerut ministrului de Interne, Ioan Rus, să prezinte un raport privind urmăriţii general şi că ar putea fi daţi afară şefii din Poliţie, dacă aceştia sunt vinovaţi de situaţia existentă.

Premierul Victor Ponta a semnat decizia prin care economistul Liviu Voinea este numit secretar de stat la Ministerul Finanţelor. Dragoş Doroş, recent instalat ca secretar de stat în Ministerul Finanţelor, a fost demis de premierul Ponta, postul acestuia fiind preluat de Claudiu Doltu (PNL). Pentru un alt post de secretar de stat la Finanţe, PNL l-a nominalizat pe Eugen Ciorici, în prezent director adjunct la Direcţia de Finanţe Vrancea.

Hoară şi-a pierdut postul

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, l-a revocat din funcţie pe preşedintele Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale (ARDDZI), Marcel Hoară (PDL).

Premierul a dispus ca Mihai Busuioc să fie revocat din postul de director general al Agenţiei Naţionale de Cadastru, atribuţiile de conducere fiind preluate temporar de către directorul general adjunct, Ileana Spiroiu. Cătălin Vătafu a fost demis din postul de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene, fiind înlocuit de  Alexandru Răzvan Cotovelea.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”