Scandal la prezentarea candidaților PPDD pentru alegerile din Iași

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Oajdea

Deputatul Daniel Oajdea a prezentat, duminică, la Iași, lista de consilieri locali ai Partidului Poporului (PPDD) pentru alegerile locale, mai mulți membri ai partidului acuzând „jocuri de culise" la întocmirea acesteia, iar unul a fost scos cu forța din cabinetul parlamentar.

Daniel Oajdea, candidatul PPDD la Primăria Iaşi, a prezentat, duminică, într-o conferinţă de presă, lista consilierilor locali ai partidului pentru alegerile din 10 iunie, listă întocmită în baza unui concurs de proiecte, notează Mediafax.

Prezentarea a avut loc la cabinetul parlamentar al deputatului, în prezenţa celor 12 candidaţi selectaţi, dar şi a mai multor membri de partid.

Pe parcursul conferinţei, câţiva reprezentanţi PPDD au acuzat modul în care a fost stabilită ierarhia candidaţilor partidului. Astfel, vicepreşedintele PPDD Iaşi Emil Balaure a spus că proiectul politic al partidului la Iaşi ar trebui să fie înlocuirea actualului primar social-democratul, Gheorghe Nichita.

El a precizat că a constatat că pe lista PPDD figurează şi consilierul local Ionel Agrigoroaiei, dat afară recent din PDL, pentru colaborarea sa strânsă cu Nichita.

„Ar fi trebuit să aud aici un proiect politic de înlocuire a lui Nichita. Nu suntem un partid de proiectanţi. Nu ştiu dacă îi va vota cineva pe candidaţii noştri. Văd că sunt puşi pe liste unii care îl mai şi sprijină pe Nichita în consiliu, mă refer în primul rând la Agrigoroaiei", a precizat vicepreşedintele PPDD Iaşi.

La rândul său, deputatul Daniel Oajdea a spus că a auzit în mai multe rânduri "scenariul că ar fi fost cumpărat de Nichita", el precizând că sunt simple manevre pe care PSD le foloseşte împotriva sa.

Un alt membru PPDD, Stelian Pintilii, înscris recent în acest partid, a spus că pe lista prezentată de Oajdea, figurează mulţi oameni fideli acestuia.

„Ca impresie generală, gestul lui Oajdea cu concursul pare similar celui făcut de Iliescu după revoluţie. A profitat de vidul de putere, a organizat alegerile şi a câştigat el şi oamenii lui", a spus Pintilii.

La finalul conferinţei de presă a avut loc şi un incident, Pintilii susţinând că a fost scos cu forţa din cabinetul parlamentar al lui Oajdea şi îmbrâncit pe scări.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?