Scandal la AEP: Preşedintele şi vicepreşedintele nu văd la fel sesizarea Parchetului privind vacanţele ce pot fi câştigate de cei care votează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi şeful instituţiei nu văd cu aceeaşi ochi oportunitatea sesizării Parchetului în cazul companiei de turism care a organizat concursul „Mergi la vot, mergi în vacanţă”.

Marian Muhuleţ, vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, spune că sesizarea Parchetului în cazul şi referendumul din 26 mai este una „pripită”.

„Ca simplu cetăţean şi total în nume propriu aş zice că e cam pripită sesizarea asta. Nu prea se vede îndemnul la vot către un anumit actor politic sau îndemnul la reţinerea de a vota un actor politic”, a scris Muhuleţ pe Twitter.

Reacţia sa vine după ce AEP a anunţat că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu Loteria Publicitară „Mergi la vot, mergi în vacanţă” organizată sub sigla Paralela 45.

Potrivit unui comunicat de presă, demersul AEP vine „ca urmare a unor sesizări scrise, inclusiv din partea presei, înaintate instituţiei noastre, precum şi în urma verificării materialelor publicitare apărute în mediul online”.

Constantin Mituleţu, preşedintele AEP, a declarat pentru Digi24.ro că instituţia sa a sesizat Biroul Electoral al Sectorului 5 şi procurorii de la Parchetul General, „să dispună măsurile şi verificările necesare”.

„Nu mă pot pronunţa dacă e ilegal, se pronunţă organele competente, noi decât (sic!) am constatat că în trecut a fost un astfel de îndemn cu cadouri, excursii şi atunci am dat şi noi mai departe”, a explicat preşedintele AEP. Acesta a spus că a luat în calcul „suspiciunea rezonabilă cu privire la încălcarea legii penale”.

Ulterior, AEP a emis următorul comunicat:

„Comunicat de presă referitor la sesizarea înaintată de AEP Parchetului General şi Biroului Electoral al Sectorului 5 privind Loteria Publicitară „Mergi la vot, mergi în vacanţă”, organizată sub sigla Paralela 45

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (4-5) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu Loteria Publicitară „Mergi la vot, mergi în vacanţă” organizată sub sigla PARALELA 45.

Precizăm că demersul AEP vine ca urmare a unor sesizări scrise, inclusiv din partea presei, înaintate instituţiei noastre, precum şi în urma verificării materialelor publicitare apărute în mediul online.

Astfel, s-a constatat că SC PARALELA 45 TURISM SRL a organizat Loteria Publicitară “Mergi la vot, mergi în vacanţă”, acţiune ce se desfăşoară în perioada 08.05.2019 – 27.05.2019, sub sigla PARALELA 45, având ca grup ţintă persoanele fizice cu vârsta minimă de 18 ani şi condiţie obligatorie de înscriere – să voteze la alegerile europarlamentare.

AEP consideră că Loteria Publicitară “Mergi la vot, mergi în vacanţă” are ca obiect determinarea şi condiţionarea alegătorilor să participe la votul din 26 mai 2019 pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European (referendumul naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional desfăşurându-se la aceeaşi dată şi în aceleaşi secţii de votare), acordând foloase materiale constând în excursii în ţară şi în străinătate, în urma organizării unei tombole la care participanţii trebuie să facă dovada participării la vot prin “abţibildul de pe spatele cărţii de identitate cu care au votat”.

Conform prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, “participarea cetăţenilor la alegeri se face pe baza liberului consimţământ al acestora”.

Având în vedere constatările prezentate, AEP apreciază că acţiunea prin care alegătorii sunt determinaţi şi condiţionaţi să meargă la vot şi oferirea de foloase materiale (excursii în ţară şi în străinătate) de către o persoană juridică, respectiv SC PARALELA 45 TURISM SRL, este interzisă şi sancţionată conform prevederilor art. 386 din Codul penal, potrivit căruia oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone