Şase membri ai Camerei Deputaților au fost sancționați. Propunerea AUR: Toţi parlamentarii să lucreze pe salariul minim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șase parlamentari, dintre care cinci membrii AUR și un neafiliat, au protestat luni, la Parlament, după ce au fost sancționat cu diminuarea la 50% a indemnizației și reducerea timpului luărilor de cuvânt în plen la cel mult 10 secunde.

FOTO Shutterstock

„Biroul permanent, în şedinţa din 17 mai, având în vedere raportul Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi din data de 16 mai, a hotărât ca domnilor deputaţi Sorin Titus Muncaciu, Ilie Alin Coleşa, Ringo Dămureanu, Ciprian Titi Stoica, Lilian Scripnic, membrii ai grupului parlamentar AUR, precum şi domnului deputat Dumitru Coarnă, neafiliat, să li se aplice sancţiunile prevăzute de articolul 246 alineatul 1 litera g şi h din regulament, respectiv sancţiunea diminuării indemnizaţiei cu până la 50% pe o perioadă de maxim şase luni, pentru nerespectarea prevederilor articolului 129 alineatul 2 sau ale articolului 245 indice 1 din regulament, precum şi sancţiunea reducerii duratei luate de cuvânt la cel mult 10 secunde pe intervenţie, pe o perioadă de maxim trei luni, în cadrul şedinţelor Camerei Deputaţilor, începând cu data de 17 mai, pentru săvârşirea abaterii prevăzute la articolul 158 alineatul 6 teza a doua din regulament", a anunţat Daniel Suciu în plenul Camerei Deputaților, potrivit Agerpres.

Anunțul a declanșat un șir de luări de cuvânt ale parlamentarilor, acuzând că sancțiunea este ilegală. 

 Liderul deputaţilor AUR, Antonio Andruseac, a propus ca toţi parlamentarii să lucreze până la sfârşitul mandatului pe salariul minim pe economie.

„Aceste sancţiuni nu au fost votate în plen, deci nu aţi fi putut lua măsura adoptării acestor restricţionări ale cuvântului, pe de o parte, pe de altă parte, vreau să văd cum veţi pune în practică sancţiunea de 50% din indemnizaţie pe şase luni. Eu vă fac o altă propunere: dacă tot aveţi nevoie de bani la bugetul de stat şi ştim bine că aveţi nevoie, haideţi să propunem ca până la sfârşitul mandatului să lucrăm toţi parlamentarii din România pe salariul minim pe economie. Ce ziceţi de asta?", a afirmat liderul deputaților AUR, potrivit sursei citate.

Deciziile auu fost luate de Comisia juridică a Camerei Deputaților, ca urmare a scandalului făcut de parlamentari în timpul dezbaterilor pe legea pentru prevenirea separării copilului de familie. 

Unul dintre parlamentarii AUR, Ciprian Titi Stoica a contestat decizia de sancționare, urmând să fie dezbătută într-o ședință secretă pe 6 iunie a plenului Camerei Deputaților. 

Mai multe pentru tine:
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete