Săftoiu, atac la şeful PNL: Ludovic, puterea e întotdeauna cel mai bun test pentru caracter. Inclusiv pentru cei care acum îţi recită partitura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PNL Adriana Săftoiu critică excluderea unor membri din partid şi îi transmite lui Ludovic Orban că ”puterea e întotdeauna cel mai bun test pentru caracter”, inclusiv pentru cei care acum îi ”recită partitura” acestuia.

”... colegii mei consideră că e mult mai important să participe la şedinţe de partid, mai ales când trebuie excluşi unii colegi (vai, dragă Ludovic, cât de critic ai fost la adresa foştilor preşedinţi Tăriceanu şi Antonescu), decât la activitatea parlamentară! E pernicios şi modul în care suprapunem şedinţele de partid peste activitatea parlamentară, dar şi modul în care sunt motivate excluderile! Sunt motive mult mai serioase, decât cele imputate colegilor propuşi acum pentru excludere, care ar trebui să ne facă să lăsam capul în jos!”, a scris Săftoiu pe contul său de Facebook.

Ea postează şi o fotografie cu liberalii prezenţi la şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.

”Cam atâţia mai eram în plen la finalul şedinţei!”, precizează Săftoiu.

Ea adaugă: ”Până acum, nu m-am înşelat în predicţii. Când spuneam că alianţa cu PSD, adică USL, e o minciună pe termen scurt pentru PNL, şi că niciodată Crin Antonescu nu va fi nominalizat ca şi candidat al acestei alianţe... am fost exclusă din PNL. Am lăsat scorul, în plic închis, unui coleg PNL. Ne-am reîntâlnit în 2014 şi a oferit cafeaua turcească. Am lăsat şi astăzi un plic închis pentru 2019. Aş vrea să pierd. Dar, şi după ziua de astăzi, şanse mici. Ludovic, puterea e întotdeauna cel mai bun test pentru caracter. Inclusiv pentru cei care acum îţi recită partitura”.
 

Biroul Executiv National al PNL a decis, miercuri, excluderea din partid a senatorului Daniel Zamfir, fost preşedinte al Comisiei economice din Senat şi iniţiatorul legii pentru plafonarea dobânzilor la creditele bancare. Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, la finalul şedinţei, că a avut suficientă răbdare în privinţa lui Zamfir, căruia i-a dat trei avertismente publice.

Decizia de exludere a senatorului Daniel Zamfir a fost adoptată în Biroul Executiv National al PNL cu 25 de voturi "pentru", două "împotrivă" şi doua nule, Alina Gorghiu şi Marian Petrache fiind cei care au propus o sancţiune mai uşoară. Hotărârea va trebui validată de Consiliul National al PNL.

Biroul Executiv al PNL a decis şi demiterea conducerii PNL Sector 3, liderul partidului, Ludovic Orban, declarând că obiectivul este ca noua conducere care va fi aleasă să îl trimită pe primarul Robert Negoiţă în Madagascar, alături de prietenul şi colegul lui de partid Radu Mazăre.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete