Rovana Plumb, despre proiectul Roşia Montană: „Garanţia de mediu este de 146 de milioane de dolari anual“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rovana Plumb FOTO Adevărul

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a declarat, sâmbătă seara, că garanţia de mediu pe care investitorul canadian o va depune, anual, în contul statului român pentru proiectul de la Roşia Montană este de 146 de milioane de dolari.

„Rolul ministerului în acest proiect de lege a fost să ne asigurăm că introducem toate standardele de mediu conform tuturor directivelor de mediu europene. Am introdus garanţii financiare de mediu, ceea ce nu exista în anii anteriori. Garanţia de mediu este de 146 milioane de dolari anual, ea urmând să fie reîntregită ori de câte ori se apelează la ea. Această garanţie de mediu va intra în vigoare înainte de pornirea proiectului. Aceşti bani sunt la dispoziţia statului român şi, în plus faţă de aceşti bani, pentru că ecologizarea zonei nu se poate face într-un singur an, mai avem o garanţie suplimentară pentru a preveni accidentele de mediu, în valoare de 25 milioane dolari anual. Aceste sume sunt puse la dispoziţia statului în fiecare an, pe toată perioada de exploatare (...) Dacă investitorul reabilitează zona conform contractului, ei îşi banii înapoi, dar dacă intră în faliment, statul rămâne cu banii de garanţie“, a explicat ministrul Mediului la Antena 3.

Potrivit oficialului, votul personal din Parlament în ceea ce priveşte subiectul Roşia Montană va depinde de părerea electoratului din colegiul din care face parte.

„Nu mă dezic de ceea ce am zis în Parlamentul European, dar deîndată ce va exista o altă tehnologie, voi fi pentru aceasta. Sunt de acord şi susţin principiul de a face exploatări fără cianură, dar suntem obligaţi să ţinem cont de prevederile legale şi standardele europene. Votul meu din Parlament va depinde de modul în care cetăţenii m-au trimis în Parlament. Nu votez doar componenta de mediu, ci tot proiectul“, a spus Rovana Plumb.

Pe 12 septembrie, premierul Victor Ponta a precizat că ministrul Mediului a semnat şi a avizat favorabil proiectul privind exploatarea de la Roşia Montană, iar acordul de mediu va fi emis dacă legea va fi adoptată în Parlament.

Guvernul a adoptat, în data de 27 august 2013, proiectul de lege referitor la Roşia Montană.

În 9 şi 10 septembrie, senatorii Comisiei juridice şi cei ai Comisiei de administraţie au dat un vot negativ, în unanimitate, proiectului de lege referitor la Roşia Montană. Ulterior, premierul Victor Ponta a afirmat că, în cazul în care Parlamentul respinge proiectul de la Roşia Montană, licenţa de exploatare nu se va pune în aplicare.
 

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul