România intră în carantină totală. Klaus Iohannis: Ce a fost până acum recomandare devine obligaţie. Vârstnicii de peste 65 de ani nu mai pot ieşi din casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că România va intra în carantină totală, exact ca Italia şi Spania. Decizia va intra în vigoare de miercuri. ”Ce a fost până acum o recomandare e de acum o obligaţie”, a spus şeful statului. Şi Armata va fi mobilizată. ”Pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricţii speciale, în sensul că vor trebui să stea practic tot timpul acasă”, a anunţat preşedintele.

Klaus Iohannis:

  • Tocmai am încheiat o şedinţă de lucru pe care am convocat-o. Au participat, împreună cu mine, Prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul de Interne, ministrul Sănătăţii şi ministrul Apărării. Împreună am evaluat situaţia care, după cum ştim cu toţii, devine din ce în ce mai complexă, situaţia creată, evident, de epidemia de coronavirus. Am discutat împreună măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă şi pot să vă spun în acest moment că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situaţia să îngrădim, să încetinim răspândirea infecţiei.
  • Astfel, se vor introduce noi restricţii de circulaţie şi noi restricţii pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligaţie, după principiul „stăm acasă”. Evident că oamenii pot ieşi ca să meargă la serviciu şi să se întoarcă de la serviciu, să iasă să îşi facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta. Însă aceste restricţii devin obligaţii!
  • Am convenit totodată ca în această perioadă să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral.
  • În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim şi Armata, pentru a gestiona mai bine situaţiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziţie personal care va veni să suplimenteze forţele de ordine publică, Jandarmerie şi Poliţie.
  • Un punct foarte special, ţin neapărat să-l mai menţionez - persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar şi de restricţii speciale. Şi, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricţii speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă.
  • Am discutat şi alte măsuri care se cer luate, fie prin Ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, fie prin Hotărâri ale Guvernului, fie prin ordine militare. Aceste restricţii, pe care tocmai le-am menţionat, vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi într-o ordonanţă militară, ordonanţă militară care se va finaliza până la sfârşitul acestei zile.
  • Şi restricţiile, dragi români, vor intra în vigoare începând de mâine.

Recomandările anunţate de ministrul de Interne sâmbătă, care de mâine devin obligaţii:

Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 şi evitarea formării oricărui grup de persoane (mai mult de 3 persoane care nu locuiesc împreună).

În intervalul orar 06.00 - 22.00, se recomandă ca circulaţia persoanelor în afara locuinţei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

- deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale, atunci când activitatea profesională este esenţială şi nu poate fi amânată sau desfăşurată de la distanţă;

- deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor  şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;

- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;

 -deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice.

Lista completă de restricţii
 

  ***

De la ora 14.00, Iohannis va participa la o videoconferinţă cu managerii de spitale, Prim-ministrul Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete