Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Când vom afla câştigătorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Klaus Iohannis

Primele rezultate ale alegerilor prezidenţiale 2014 vor fi publicate de către Biroul Electoral Central (BEC) luni dimineaţă, apoi datele vor fi actualizate la interval de trei ore, astfel încât la sfârşitul zilei, pe 17 noiembrie, vom şti, oficial, dacă preşedintele României pentru viitorii cinci ani va fi Klaus Iohannis sau Victor Ponta.

Primele rezultate parţiale pentru alegerile prezidenţiale 2014 vor fi publicate luni dimineaţă, la ora 8.00. Apoi, pe tot parcursul zilei, BEC va actualiza procentele pe măsură ce se centralizează datele venite din ţară. Procedura este următoarea: fiecare Biroul Electoral Judeţean sau Birou Electoral de Sector trimite procesele verbale de numărare a voturilor către BEC, care le centralizează şi apoi publică cifrele. Numărătoarea decurge destul de repede, pentru că în cursă au rămas numai doi candidaţi. Spre exemplu, în urmă cu cinci ani, primele rezultate parţiale au fost publicate la ora 8.00, apoi la 11.00 şi la 14.00. La ora 15.00 s-a încheiat numărătoarea voturilor, Traian Băsescu ieşind câştigător, la o diferenţă foarte mică de Mircea Geoană.


În primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014, primul clasat a fost candidatul PSD Victor Ponta, care a obţinut 40% din voturi, în timp ce Klaus Iohannis, candidatul ACL, a ieşit pe locul secund la o diferenţă de 10 procente. Pe locul trei, dar la mare distanţă, s-a situat candidatul PLR Călin Popescu Tăriceanu, cu 5,36% din sufragii.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați