Rezoluţia privind statul de drept în România, votată pe 13 noiembrie în Parlamentul European. Raportul MCV, publicat tot marţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Dăncilă. FOTO EPA-EFE

Rezoluţia privind statul de drept din România va fi supusă votului în plenul Parlamentului European, marţea viitoare, au decis liderii forului european, reuniţi la Bruxelles în şedinţa Conferinţei preşedinţilor. Tot marţi va fi publicat şi raportul MCV.

Iniţial, votul trebuia să aibă loc miercuri, 14 noiembrie, însă până la urmă liderii au convenit ca ziua să fie marţi, nu miercuri. Astfel, votul asupra rezoluţiei privind statul de drept din România va avea loc în aceeaşi zi cu publicarea de către Comisia Europeană a raportului MCV, care se aşteaptă a fi unul extrem de dur la adresa majorităţii guvernamentale de la Bucureşti, în condiţiile în care vor fi preluate şi criticile GRECO, precum şi opiniile Comisiei de la Veneţia. 

În ceea ce priveşte draft-ul rezoluţiei Parlamentului European, până luni europarlamentarii pot depune modificări. 

Draft-ul rezoluţiei Parlamentului European privind statul de drept din România conţine critici dure la adresa guvernării PSD-ALDE pe tema modificării legislaţiei penale, condamnă intervenţia violentă a jandarmilor de la protestul din 10 august şi cere aplicarea tuturor recomandările făcute de Comisia Europeană, GRECO şi Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte legile Justiţiei şi Codurile Penale. 

De exemplu, în rezoluţie este precizat că Parlamentul European este „profund îngrijorat de legislaţia reformată referitoare la legislaţia judiciară şi penală din România, în special cu privire la potenţialul său de a submina în mod structural independenţa sistemului judiciar şi capacitatea de a combate eficient corupţia în România, precum şi de a slăbi statul de drept“. De asemenea, cere autorităţilor române să nu mai pună piedici activităţii ONG-urilor şi să respecte libertatea presei, dar şi „consolidarea controlului parlamentar al serviciilor“.

Pentru toate acestea, oficialii europeni „îndeamnă“ Parlamentul şi Guvernul României să pună în aplicare pe deplin toate recomandările Comisiei Europene, GRECO şi Comisiei de la Veneţia şi să se abţină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenţa sistemului judiciar. Mai mult, se cere Comisiei Europene să monitorizeze ce se întâmplă în România şi să ofere sprijin pentru a nu se ajunge la decizii mai dure ale Bruxelles-ului. 

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”