REPORTAJ: Predoiu a asistat la plantarea a doi copaci: „Platan este, îl cunosc după coajă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Predoiu spune că acţiunea i-a adus aminte de perioada când era în armată

Cătălin Predoiu, candidatul PNL la Primăria Capitalei şi Răzvan Mironescu, candidatul liberal la Sectorul 6, alături de mai mulţi copii au plantat câţiva copaci într-un parc din Sectorul 6, Predoiu amintindu-şi de perioada în care era în armată.

La acţiunea din parc au participat mai mulţi copii care nu au ezitat să îl ajute pe Predoiu, căruia Mironescu i-a păstrat doi puieţi. 

„Mai sunt două găuri pentru Cătălin Predoiu“, a spus Mironescu, înainte să ajungă la acţiune candidatul la Primăria Generală, în condiţiile în care gropile, lopeţile şi plantele erau deja pregătite. Astfel, Predoiu a participat pentru aproximativ un sfert de oră la acţiune.

Deşi i-a îndrumat şi asistat pe cei mici pentru a planta copacii, iniţial, Predoiu nu a ştiut ce plantează. Întrebat ce copac a plantat, candidatul PNL la Primăria Capitalei a stat puţin pe gânduri, până i-a şoptit o persoană din rândul celor care s-au ocupat de organizare că este vorba de un platan. 

„Platan este. Îl cunosc după coaja albă“, a spus Predoiu, în timp ce se uita atent la frunzele copăcelului. 

Imediat după ce copacii au fost plantaţi, Predoiu a întrebat dacă nu trebuie udaţi puieţii. Răspunsul a venit repede: ”După ce plecăm noi o să îi ude cineva, ca să nu ne murdărim de nămol”.

„Mă bucur în primul rând că am fost alături de cei mai mici, de copii în această acţiune de a planta câţiva copaci aici. (...) E un gest simbolic, fără îndoială, care vrea să spună că suntem interesaţi de lărgirea suprafeţelor de spaţiu verde, până la atingerea unei cote în standardele europene de 26 mp/locuitor. Suntem departe de acest obiectiv, sunt multe spaţii verzi care au fost distruse în Bucureşti şi există resurse să le reconstruim“, a declarat Predoiu după plantarea copacilor.

Deşi sâmbătă Predoiu mai mult i-a asistat pe copiii care au plantat puieţii, el şi-a amintit că în urmă cu câţiva ani a mai plantat, alături de soţie, un meteacăn, în curtea unei case de oaspeţi. El şi-a amintit că în armată a plantat mulţi copaci, precizând că înainte să depună jurământul a îngrijit timp de o lună o fermă de mere din Buzău. 

La această acţiune au participat şi purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, Cezar Preda, deputatul Mihăiţă Calimente şi mai mulţi simpatizanţi, care au plecat la câteva minute după Predoiu. „Plecăm în alt parc. Nu ştiu încă unde. Tot cu Predoiu, da“, a spus o doamnă prezentă la această acţiune.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi