Referendum pentru uninominal

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democraţii vor solicita preşedintelui României organizarea unui referendum la începutul toamnei, dacă în Comisia electorală nu se adoptă legea privind votul uninominal până la sfârşitul

Democraţii vor solicita preşedintelui României organizarea unui referendum la începutul toamnei, dacă în Comisia electorală nu se adoptă legea privind votul uninominal până la sfârşitul vacanţei parlamentare, a anunţat preşedintele PD, Emil Boc. În replică, Mircea Geoană, a spus că pesediştii îl vor susţine pe şeful statului în organizarea unui referendum dacă nu se va ajunge la un acord în privinţa legii.