Reacţia PSD la atacurile lui Iohannis privind măsurile din Sănătate: Toată lumea ştie că noi am acordat cele mai mari creşteri salariale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD a transmis, marţi seară, că ”atacul” preşedintelui Klaus Iohannis la acţiunile Guvernului în domeniul Sănătăţii ”denotă o ipocrizie jignitoare la adresa opiniei publice din România”, în condiţiile în care PNL, partid care-l susţine pe şeful statului, a tăiat cu 25% salariile celor care lucrează în Sănătate.

„PSD consideră că atacul preşedintelui Klaus Iohannis privind acţiunile guvernului PSD în domeniul Sănătăţii denotă o ipocrizie jignitoare la adresa opiniei publice din România. Este absolut inacceptabil ca tocmai Iohannis să atace PSD că nu construieşte spitale, în condiţiile în care PNL, partidul care îl susţine în campania prezidenţială, a închis zeci de spitale din România, redeschise apoi în guvernarea PSD”, a transmis PSD, marţi seară, printr-un comnicat de presă.

Social-democraţii susţin că ”este intolerabilă insinuarea preşedintelui Iohannis că PSD nu face nimic pentru personalul medical”.

„Toată lumea ştie că PSD a acordat cele mai mari creşteri salariale în acest sector, oprind practic exodul medicilor şi asistenţilor din ţară. Ipocrizia prezidenţială e cu atât mai mare în condiţiile în care românii îşi amintesc bine că PNL a tăiat cu 25% salariile celor care lucrează în Sănătate, spunându-le medicilor şi asistentelor să îşi caute de lucru în străinătate. Este, deci, cel puţin imoral ca tocmai Iohannis şi PNL să abordeze acest subiect al veniturilor personalului medical”, au mai transmis social-democraţii.

PSD afirmă că, în 2019, Guvernul PSD a alocat pentru Sănătate cel mai mare buget din istoria României, 46,6 miliarde lei, cu 16 miliarde lei mai mult decât a alocat în 2016 guvernul Cioloş, susţinut de Iohannis şi PNL.

„Guvernul PSD va utiliza toate cele 150 de milioane de euro de care dispune România pentru construcţia a trei spitale regionale, al căror cost a fost estimat la 1,2 miliarde euro. În acest sens, Guvernul a început discuţiile la Comisia Europeană ca procentul finanţării nerambursabile să fie majorat la cel puţin 85% din costul total”, se mai arată în comunicat.

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că reprezentanţii PSD nu şi-au îndeplinit obiectivele asumate pentru domeniul sănătăţii, legate de construirea a opt spitale regionale, unul republican şi modernizarea celor existente, spunând că guvernarea PSD este "un eşec de la un capăt la altul".

„Este revoltător că ministrul Sănătăţii a pornit o campanie mai degrabă de imagine decât una de informare prin spitalele din ţară. Cum să mai creadă cineva că PSD chiar va construi noi spitale?", a declarat Iohannis.

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a răspuns criticilor şefului statului privind controalele în spitale, amintindu-i că atunci când alţii de altă culoare politică făceau acelaşi lucru erau apreciaţi.

„Cred că ar fi bine să mă lase în pace", spune Pintea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani