Răspunsul lui Dăncilă la refuzul lui Iohannis. Premierul insistă cu numirea Liei Olguţa Vasilescu şi a lui Mircea Drăghici. Ce argumente aduce

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Dăncilă. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, joi, preşedintelui României, Klaus Iohannis, un răspuns oficial la scrisorile prin care şeful statului a prezentat motivările privind respingerea nominalizărilor miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării. Liderul de la Palatyl Victoria îi propune ca miniştri tot pe Vasilescu şi pe Drăghici

„Documentul precizează faptul că cele două propuneri pentru funcţiile de ministru – Lia-Olguţa Vasilescu şi Mircea-Gheorghe Drăghici – îndeplinesc condiţiile de legalitate prevăzute de art. 2 din Legea nr. 90/2001, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, persoanele propuse nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare“, se arată într-un comunicat al Guvernului care aduce precizări despre situaţia propunerilor de miniştri: Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici. 

De asemenea, liderul Guvernului insistă pe varianta numirii celor doi. „Având în vedere faptul că cele două propuneri respectă toate condiţiile prevăzute de Constituţia României, republicată, şi de legile organice aplicabile, reiterez solicitarea de emitere a decretelor prezidenţiale de numire a doamnei Lia-Olguţa Vasilescu în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici în funcţia de ministru al Transporturilor şi, totodată, să înceteze efectele Decretului Preşedintelui României nr.46/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar şi ale Decretului Preşedintelui României nr.47/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar”, se arată în documentul oficial transmis Administraţiei Prezidenţiale de către prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă